Art. 3. - Art. 3: Valori limită de expunere şi niveluri de declanşare a acţiunii - Directiva 2013/35/UE/26-iun-2013 privind cerinţele minime de sănătate şi securitate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenţii fizici (câmpuri electromagnetice) [a douăzecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] şi de abrogare a Directivei 2004/40/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 179L

În vigoare
Versiune de la: 29 Iunie 2013
Art. 3: Valori limită de expunere şi niveluri de declanşare a acţiunii
(1)Mărimile fizice referitoare la expunerea la câmpuri electromagnetice sunt indicate în anexa I. ELV pentru efecte asupra sănătăţii, ELV pentru efecte senzoriale şi AL sunt stabilite în anexele II şi III.
(2)Statele membre impun angajatorilor să se asigure că expunerea lucrătorilor la câmpuri electromagnetice este limitată la ELV pentru efecte asupra sănătăţii şi la ELV pentru efecte senzoriale prevăzute în anexa II, pentru efectele nontermice, şi în anexa III, pentru efectele termice. Respectarea ELV pentru efecte asupra sănătăţii şi a ELV pentru efecte senzoriale trebuie demonstrată prin utilizarea procedurilor relevante de evaluare a expunerii menţionate la articolul 4. În cazul în care expunerea lucrătorilor la câmpuri electromagnetice depăşeşte ELV, angajatorul acţionează imediat în conformitate cu articolul 5 alineatul (8).
(3)În sensul prezentei directive, atunci când se dovedeşte că AL relevante prevăzute în anexele II şi III nu sunt depăşite, se consideră că angajatorul respectă ELV pentru efecte asupra sănătăţii şi ELV pentru efecte senzoriale. În cazul în care expunerea depăşeşte AL, angajatorul ia măsuri în conformitate cu articolul 5 alineatul (2), cu excepţia cazurilor în care evaluarea efectuată în conformitate cu articolul 4 alineatele (1), (2) şi (3) dovedeşte că ELV relevante nu sunt depăşite şi că pot fi excluse riscurile la adresa securităţii.
Fără a aduce atingere primului paragraf, expunerea poate depăşi:
a)AL joase pentru câmpurile electrice (anexa II tabelul B1), atunci când acest lucru este justificat de practica sau de procesul utilizat, cu condiţia ca fie ELV pentru efecte senzoriale (anexa II tabelul A3) să nu fi fost depăşite; fie
(i)ELV pentru efecte asupra sănătăţii (anexa II tabelul A2) să nu fi fost depăşite;
(ii)descărcările excesive cu scânteie şi curenţii de contact (anexa II tabelul B3) să fi fost preveniţi prin măsuri specifice de protecţie, astfel cum prevede articolul 5 alineatul (6); precum şi
(iii)lucrătorii să fi beneficiat de informare cu privire la situaţiile menţionate la articolul 6 litera (f);
b)AL joase pentru câmpurile magnetice (anexa II tabelul B2), atunci când acest lucru este justificat de practica sau de procesul utilizat, inclusiv în zona capului şi a trunchiului, în timpul perioadei de lucru, cu condiţia ca fie ELV pentru efecte senzoriale (anexa II tabelul A3) să nu fie depăşite; fie
(i)ELV pentru efecte senzoriale să fi fost depăşite numai temporar;
(ii)ELV pentru efecte asupra sănătăţii (anexa II tabelul A2) să nu fi fost depăşite;
(iii)să fi fost întreprinse acţiuni în conformitate cu articolul 5 alineatul (9), atunci când apar simptome tranzitorii în temeiul literei (a) de la respectivul alineat; precum şi
(iv)lucrătorii să fi beneficiat de informare cu privire la situaţiile menţionate la articolul 6 litera (f).
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (2) şi (3), expunerea poate depăşi:
a)ELV pentru efecte senzoriale (anexa II tabelul A1) în timpul perioadei de lucru, atunci când acest lucru este justificat de practica adoptată sau de procesul respectiv, cu condiţia ca:
(i)depăşirea să fi fost numai temporară;
(ii)ELV pentru efecte asupra sănătăţii (anexa II tabelul A1) să nu fi fost depăşite;
(iii)să fi fost luate măsuri specifice de protecţie în conformitate cu articolul 5 alineatul (7);
(iv)să fi fost întreprinse acţiuni în conformitate cu articolul 5 alineatul (9), atunci când apar simptome tranzitorii în temeiul literei (b) de la respectivul alineat; precum şi
(v)lucrătorii să fi beneficiat de informare cu privire la situaţiile menţionate la articolul 6 litera (f);
b)ELV pentru efecte senzoriale (anexa II tabelul A3 şi anexa III tabelul A2) în timpul perioadei de lucru, atunci când acest lucru este justificat de practica adoptată sau de procesul respectiv, cu condiţia ca:
(i)depăşirea să fi fost numai temporară;
(ii)ELV pentru efecte asupra sănătăţii (anexa II tabelul A2 şi anexa III tabelele A1 şi A3) să nu fi fost depăşite;
(iii)să fi fost întreprinse acţiuni în conformitate cu articolul 5 alineatul (9), atunci când apar simptome tranzitorii în temeiul literei (a) de la respectivul alineat; precum şi
(iv)lucrătorii să fi beneficiat de informare cu privire la situaţiile menţionate la articolul 6 litera (f).