Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Directiva 2013/34/UE/26-iun-2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 182L
În vigoare Versiune de la: 28 Mai 2024
Art. 2: Definiţii
În înţelesul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."entităţi de interes public" înseamnă întreprinderile în sensul articolului 1 care:
(a)se află sub incidenţa legislaţiei unui stat membru şi ale cărui valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din orice stat membru în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (1).
(1)JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
(b)sunt instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 1 din Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (1), altele decât cele menţionate la articolul 2 din respectiva directivă;
(1)JO L 177, 30.6.2006, p. 1.
(c)sunt întreprinderi de asigurare în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind situaţiile financiare anuale ale întreprinderilor de asigurare (2); sau
(2)JO L 374, 31.12.1991, p. 7.
(d)sunt desemnate de statele membre drept entităţi de interes public, de exemplu întreprinderile care au o relevanţă semnificativă pentru public prin natura activităţilor lor, dimensiunea sau numărul lor de salariaţi;
2."interes de participare" înseamnă drepturi în capitalul altor întreprinderi, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste întreprinderi, sunt destinate să contribuie la activitatea întreprinderii care deţine drepturile respective. Deţinerea unei părţi din capitalul unei alte întreprinderi este presupusă a fi un interes de participare, dacă depăşeşte un prag procentual stabilit de statele membre la un nivel mai mic sau egal cu 20 %;
3."parte afiliată" are acelaşi înţeles ca în standardele internaţionale de contabilitate adoptate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (3);
(3)JO L 243, 11.9.2002, p. 1.
4."active fixe" înseamnă activele care sunt destinate să servească o perioadă îndelungată activităţile întreprinderii;
5.«cifră de afaceri netă» înseamnă sumele obţinute din vânzarea de produse şi prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri; cu toate acestea, pentru întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din prezenta directivă, noţiunea de «cifră de afaceri netă» se defineşte în conformitate cu articolul 35 punctul 2 şi articolul 66 din Directiva 91/674/CEE a Consiliului (*5); pentru instituţiile de credit menţionate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din prezenta directivă, noţiunea de «cifră de afaceri netă» se defineşte în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) litera (c) din Directiva 86/635/CEE a Consiliului (*6); şi pentru întreprinderile care intră sub incidenţa articolului 40a alineatul (1) din prezenta directivă, «cifră de afaceri netă» înseamnă venitul astfel cum este definit de cadrul de raportare financiară pe baza căreia sunt întocmite situaţiile financiare ale întreprinderii sau în înţelesul cadrului respectiv;
(*5)Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare (JO L 374, 31.12.1991, p. 7).
(*6)Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1).
6."preţ de achiziţie" înseamnă preţul datorat şi eventualele cheltuieli conexe minus eventualele reduceri ale costului de achiziţie;
7."cost de producţie" înseamnă preţul de achiziţie al materiilor prime şi al materialelor consumabile şi alte costuri care pot fi atribuite direct bunului în cauză. Statele membre permit sau impun includerea unui procent rezonabil din cheltuieli de regie fixe sau variabile atribuibile indirect bunului în cauză, în măsura în care acestea se referă la perioada de producţie. Costurile de distribuţie nu se includ;
8."ajustare de valoare" înseamnă ajustările destinate să ţină cont de modificările valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă modificarea este definitivă sau nu;
9."societate-mamă" înseamnă o întreprindere care controlează una sau mai multe filiale;
10."filială" înseamnă o întreprindere controlată de o societate-mamă, inclusiv orice filială a societăţii-mamă care le conduce;
11."grup" înseamnă o societate-mamă şi toate filialele acesteia;
12."întreprinderi afiliate" înseamnă două sau mai multe întreprinderi din cadrul unui grup;
13."întreprindere asociată" înseamnă o întreprindere în care o altă întreprindere are un interes de participare şi ale cărei politici de funcţionare şi financiare fac obiectul unei influenţe semnificative exercitate de cealaltă întreprindere. Se consideră că o întreprindere exercită o influenţă semnificativă asupra altei întreprinderi dacă deţine cel puţin 20 % din drepturile de vot ale acţionarilor sau asociaţilor respectivei întreprinderi;
14."întreprinderi de investiţii" înseamnă:
(a)întreprinderile al căror obiect unic de activitate este plasarea fondurilor lor în diverse valori mobiliare, bunuri imobiliare şi alte active, cu singurul scop de a repartiza riscurile de investiţie şi de a oferi acţionarilor lor beneficiile rezultate din gestionarea activelor lor;
(b)întreprinderile asociate cu întreprinderi de investiţii cu capital fix, dacă obiectul unic de activitate al întreprinderilor asociate respective este achiziţionarea de acţiuni integral liberate, emise de întreprinderile de investiţii respective, fără a aduce atingere articolului 22 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2012/30/UE;
15."holdinguri financiare" înseamnă întreprinderile al căror obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi şi de a gestiona şi valorifica aceste participaţii, fără a se implica direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, fără a aduce atingere drepturilor pe care le deţin în calitate de acţionari;
16."prag de semnificaţie" înseamnă statutul informaţiilor în cazul în care se poate anticipa în mod rezonabil că omiterea sau prezentarea eronată a acestora influenţează deciziile pe care utilizatorii le adoptă pe baza situaţiilor financiare ale întreprinderii. Pragul de semnificaţie al elementelor individuale se evaluează în contextul altor elemente similare.
17.«aspecte de durabilitate» înseamnă factori de mediu, factori sociali şi care privesc drepturile omului şi factori de guvernanţă, inclusiv factori de durabilitate, astfel cum sunt definiţi la articolul 2 punctul 24 din Regulamentul (UE) 2019/2088;
18.«raportare privind durabilitatea» înseamnă raportarea de informaţii referitoare la aspecte de durabilitate în conformitate cu articolele 19a, 29a şi 29d;
19.«resurse necorporale esenţiale» înseamnă resurse fără substanţă fizică de care depinde în mod fundamental modelul de afaceri al întreprinderii şi care reprezintă o sursă de creare de valoare pentru întreprindere;
20.«prestator independent de servicii de asigurare» înseamnă un organism de evaluare a conformităţii acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (*7) pentru activitatea specifică de evaluare a conformităţii menţionată la articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) din prezenta directivă.
(*7)Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, p. 30).