Art. 24. - Art. 24: Dreptul la protecţie al victimelor-copii în cursul procedurilor penale - Directiva 2012/29/UE/25-oct-2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 315L

În vigoare
Versiune de la: 14 Noiembrie 2012
Art. 24: Dreptul la protecţie al victimelor-copii în cursul procedurilor penale
(1)Pe lângă măsurile prevăzute la articolul 23, statele membre se asigură că atunci când victima este copil:
a)în cercetările penale, toate audierile victimei-copil pot fi înregistrate pe suport audiovizual şi că aceste înregistrări pot fi utilizate ca probe în procedurile penale;
b)în cercetările şi procedurile penale, în funcţie de rolul victimelor în sistemul judiciar penal relevant, autorităţile competente numesc un reprezentant special pentru victimele-copii în cazul în care, conform dreptului intern, titularii răspunderii părinteşti nu pot reprezenta victima-copil ca urmare a unui conflict de interese între aceştia şi victima-copil sau atunci când victima-copil este neînsoţită sau separată de familie;
c)în cazul în care victima-copil are dreptul la consiliere juridică, aceasta are dreptul la propriul consilier juridic şi la reprezentare în nume propriu în procedurile unde există sau ar putea exista un conflict de interese între victima-copil şi titularii răspunderi părinteşti sau alte părţi.
Normele procedurale pentru înregistrările audiovizuale menţionate la primul paragraf litera (a) şi pentru utilizarea acestora se stabilesc în cadrul dreptului intern.
(2)În cazul în care vârsta victimei nu este cunoscută şi există motive pentru a se considera că aceasta este copil, în sensul prezentei directive se prezumă că victima este copil.