Art. 3. - Art. 3: Obiective de eficienţă energetică - Directiva 2012/27/UE/25-oct-2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 315L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Mai 2023
Art. 3: Obiective de eficienţă energetică
(1)Fiecare stat membru stabileşte un obiectiv naţional indicativ în materie de eficienţă energetică, bazat fie pe consumul de energie primară sau consumul final de energie, fie pe economiile de energie primară sau finală, fie pe intensitatea energetică. Statele membre notifică aceste obiective Comisiei în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) şi cu anexa XIV partea 1. Cu ocazia acestei notificări, statele membre exprimă aceste obiective, de asemenea, ca nivel absolut al consumului de energie primară şi al consumului final de energie în 2020 şi explică în ce fel şi pe baza căror date a fost calculat acest lucru.
În momentul stabiliri acestor obiective, statele membre iau în considerare:
a)faptul că, în 2020, consumul de energie al Uniunii trebuie să fie de maximum 1 483 Mtep (energie primară) sau maximum 1 086 Mtep (energie finală);

b)măsurile prevăzute de prezenta directivă;
c)măsurile adoptate în vederea realizării obiectivelor naţionale privind economiile de energie, adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2006/32/CE; şi
d)alte măsuri de promovare a eficienţei energetice în cadrul statelor membre şi la nivelul Uniunii.
Cu ocazia stabilirii acestor obiective, statele membre pot ţine seama de asemenea de situaţia naţională care afectează consumul de energie primară, ca de exemplu:
(a)potenţialul rămas de reducere rentabilă a consumului de energie;
(b)evoluţia şi prognozele privind PIB;
(c)schimbările înregistrate în importurile şi exporturile de energie;
(d)dezvoltarea tuturor surselor regenerabile de energie, energia nucleară, captarea şi stocarea dioxidului de carbon; şi
(e)acţiunea timpurie.
(2)Până la 30 iunie 2014, Comisia va evalua progresele înregistrate şi va stabili dacă Uniunea îşi poate limita în 2020 consumul de energie la maximum 1 483 Mtep (energie primară) şi/sau maximum 1 086 Mtep (energie finală).

(3)Cu ocazia reexaminării menţionate la alineatul (2), Comisia:
a)însumează obiectivele naţionale indicative în materie de eficienţă energetică raportate de statele membre;
b)evaluează dacă suma acestor obiective poate fi considerată un indicator fiabil al îndeplinirii de către Uniune a obiectivului său, ţinând seama de evaluarea primului raport anual în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) şi de evaluarea planurilor naţionale de acţiune pentru eficienţă energetică în conformitate cu articolul 24 alineatul (2);
c)ţine seama de analiza complementară decurgând din:
(i)o evaluare a progresului înregistrat privind consumul de energie, precum şi privind acest consum raportat la activitatea economică de la nivelul Uniunii, inclusiv progresele înregistrate în ceea ce priveşte eficienţa furnizării de energie în statele membre ale căror obiective indicative naţionale se bazează pe consumul final de energie sau pe economiile de energie finală, inclusiv progresele înregistrate ca urmare a respectării de către aceste state membre a dispoziţiilor capitolului III din prezenta directivă;
(ii)rezultatele obţinute din exerciţiile de modelare în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale consumului de energie la nivelul Uniunii;
d)compară rezultatele de la literele (a)-(c) cu cantitatea de energie care ar trebui consumată pentru a ajunge în 2020 la un consum de energie de maximum 1 483 Mtep (energie primară) şi/sau maximum 1 086 Mtep (energie finală).

(4)Până la 31 octombrie 2022, Comisia evaluează dacă Uniunea şi-a atins obiectivele principal privind eficienţa energetică pentru 2020.
[textul din Art. 3, alin. (4) din capitolul I a fost abrogat la 30-mar-2019 de Art. 1 din Decizia 504/19-mar-2019]
(6)Comisia evaluează obiectivele principale ale Uniunii privind eficienţa energetică pentru 2030 prevăzute la articolul 1 alineatul (1) în vederea transmiterii, până în 2023, a unei propuneri legislative de revizuire în sens ascendent a respectivelor obiective în cazul unor reduceri substanţiale ale costurilor rezultate în urma evoluţiilor economice sau tehnologice sau dacă este necesar în vederea îndeplinirii angajamentelor internaţionale ale Uniunii pentru decarbonizare.

(5)Fiecare stat membru stabileşte contribuţii orientative privind eficienţa energetică pe plan naţional pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii pentru 2030 menţionate la articolul 1 alineatul (1) din prezenta directivă, în conformitate cu articolele 4 şi 6 din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului (*). Atunci când stabilesc contribuţiile respective, statele membre ţin seama de faptul că, în 2030, consumul de energie al Uniunii trebuie să fie de maximum 1 128 Mtep de energie primară şi/sau de maximum 846 Mtep de energie finală. Statele membre notifică aceste contribuţii Comisiei, în cadrul planurilor lor energetice şi climatice naţionale integrate menţionate la articolele 3 şi 7-12 din Regulamentul (UE) 2018/1999 şi conform procedurii prevăzute la articolele respective.
(*)Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 şi (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE şi 2013/30/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE şi (UE) 2015/652 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).