Art. 91. - Art. 9 1 : Contorizarea încălzirii, a răcirii şi a apei calde menajere - Directiva 2012/27/UE/25-oct-2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 315L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Mai 2023
Art. 91: Contorizarea încălzirii, a răcirii şi a apei calde menajere
(1)Statele membre se asigură că clienţii finali de încălzire centralizată, răcire centralizată şi apă caldă menajeră sunt dotaţi cu contoare la preţuri competitive, care reflectă cu acurateţe consumul lor real de energie.
(2)În cazul în care încălzirea, răcirea sau apa caldă menajeră pentru o clădire sunt furnizate de la o sursă centrală care deserveşte mai multe clădiri sau de la un sistem de încălzire centralizată ori de la un sistem de răcire centralizată, se instalează un contor la schimbătorul de căldură sau la punctul de livrare.