Art. 7. - Art. 7: Rata de colectare - Directiva 2012/19/UE/04-iul-2012 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE)

Acte UE

Jurnalul Oficial 197L

În vigoare
Versiune de la: 8 Aprilie 2024
Art. 7: Rata de colectare
(1)Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (1), fiecare stat membru asigură implementarea principiului responsabilităţii producătorului şi, pe baza acestuia, atingerea unei rate de colectare minime în fiecare an. Începând de la 2016, rata minimă de colectare este de 45 % şi este calculată pe baza greutăţii totale a DEEE colectate într-un anumit an în statul membru în cauză în conformitate cu articolele 5 şi 6, exprimată ca procent din greutatea medie a EEE introduse pe piaţă în acel stat membru în cei trei ani precedenţi. Statele membre se asigură că volumul de DEEE colectate va creşte treptat în perioada 2016-2019, cu excepţia cazului în care rata de colectare prevăzută în paragraful al doilea a fost deja atinsă.
Începând din 2019, rata de colectare minimă care trebuie realizată anual este de 65 % din greutatea medie a EEE introduse pe piaţă în cei trei ani precedenţi în statul membru în cauză sau, alternativ, de 85 % din DEEE generate, raportat la greutate, pe teritoriul statului membru respectiv.
Până la 31 decembrie 2015, continuă să se aplice o rată de colectare separată de cel puţin 4 kilograme în medie pe locuitor pe an de DEEE provenite din gospodării particulare sau aceeaşi cantitate de DEEE care a fost colectată în statul membru respectiv în medie în cei trei ani precedenţi, în funcţie de care valoare este mai mare.
Statele membre pot stabili rate mai ambiţioase pentru colectarea separată şi, în acest caz, raportează Comisiei acest lucru.
(2)Pentru a stabili dacă s-a atins rata minimă de colectare, statele membre se asigură că informaţiile privind DEEE colectate separat, în conformitate cu articolul 5, sunt transmise statelor membre gratuit, incluzând cel puţin informaţii referitoare la DEEE care:
a)au fost preluate de centrele de colectare şi tratare;
b)au fost preluate de distribuitori;
c)au fost colectate separat de către producători sau de către terţi care acţionează în numele acestora.
(3)Prin derogare de la alineatul (1), Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia pot, din cauza lipsei de infrastructură necesară şi a nivelului scăzut de consum de EEE, decide:
a)să realizeze, începând cu 14 august 2016, o rată de colectare mai mică de 45 %, dar mai mare de 40 % din greutatea medie de EEE introduse pe piaţă în cei trei ani precedenţi; şi
b)să amâne realizarea ratei de colectare menţionate la alineatul (1) paragraful al doilea până la o dată decisă de acestea, dar nu mai târziu de 14 august 2021.
(4)Comisia are competenţa de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 20 de stabilire a adaptărilor tranzitorii necesare pentru a aborda dificultăţile cu care se confruntă statele membre în respectarea cerinţelor stabilite la alineatul (1).
(5)Pentru a asigura condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului articol, până la 14 august 2015, Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte o metodologie comună pentru calculul greutăţii EEE introduse pe piaţa naţională şi o metodologie comună pentru calculul cantităţii de DEEE generate, exprimată în greutate, în fiecare stat membru. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 21 alineatul (2).
(6)Până la 14 august 2015, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului privind reexaminarea termenelor aferente ratelor de colectare menţionate la alineatul (1) şi privind eventuala stabilire a unor rate individuale de colectare pentru una sau mai multe categorii prevăzute în anexa III, în special pentru echipamentele de transfer termic, panourile fotovoltaice, echipamentele de dimensiuni mici, echipamentele TI şi de telecomunicaţii de dimensiuni mici şi lămpile care conţin mercur. Raportul va fi însoţit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.
(7)În cazul în care Comisia consideră, pe baza unui studiu de impact, că rata de colectare bazată pe DEEE produse necesită o revizuire, ea prezintă o propunere legislativă Parlamentului European şi Consiliului.