Art. 22. - Art. 22: Plăţi suplimentare - Directiva 2011/83/UE/25-oct-2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 304L

În vigoare
Versiune de la: 26 Martie 2024
Art. 22: Plăţi suplimentare
Înainte ca consumatorul să încheie un contract sau să accepte o ofertă, comerciantul solicită consimţământul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară pe lângă cea asupra căreia s-au înţeles anterior prin care se remunerează obligaţia contractuală principală a comerciantului. În cazul în care comerciantul nu a obţinut consimţământul expres al consumatorului, însă l-a dedus utilizând opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară, consumatorul poate pretinde rambursarea acestei plăţi.