Art. 29. - Art. 29: Dispoziţii speciale privind raportul anual al FIA care exercită controlul asupra unor societăţi necotate - Directiva 2011/61/UE/08-iun-2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 1095/2010

Acte UE

Jurnalul Oficial 174L

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
Art. 29: Dispoziţii speciale privind raportul anual al FIA care exercită controlul asupra unor societăţi necotate
(1)Statele membre solicită ca, în cazul în care, individual sau în comun, un FIA obţine controlul asupra unei societăţi necotate în conformitate cu articolul 26 alineatul (1) coroborat cu alineatul (5) de la articolul respectiv, AFIA care administrează FIA respectiv:
a)fie să solicite şi să depună toate eforturile pentru a se asigura că raportul anual al societăţii necotate, întocmit în conformitate cu alineatul (2), este transmis de consiliul de administraţie al societăţii tuturor reprezentanţilor angajaţilor sau, în cazul în care nu există asemenea reprezentanţi, angajaţilor înşişi, în termenul prevăzut de legislaţia naţională aplicabilă; fie
b)pentru fiecare asemenea FIA, să includă în raportul anual menţionat la articolul 22 informaţiile menţionate la alineatul (2) referitoare la societatea necotată în cauză.
(2)Informaţiile suplimentare care trebuie incluse în raportul anual al societăţii sau al FIA, în conformitate cu alineatul (1), cuprind cel puţin o analiză justă a evoluţiei activităţii societăţii care prezintă situaţia la sfârşitul perioadei vizate de raportul anual. Raportul indică, de asemenea:
a)orice evenimente importante survenite după sfârşitul exerciţiului financiar;
b)evoluţia probabilă a societăţii; şi
c)în ceea ce priveşte achiziţiile de acţiuni proprii, informaţiile prevăzute la articolul 22 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE a Consiliului (1)
(1)JO L 26, 31.1.1977, p. 1.
(3)AFIA care administrează FIA în cauză:
a)fie solicită şi depune toate eforturile pentru a se asigura că consiliul de administraţie al societăţii necotate comunică informaţiile menţionate la alineatul (1) litera (b) referitoare la societatea în cauză reprezentanţilor angajaţilor societăţii în cauză sau, în cazul în care nu există asemenea reprezentanţi, angajaţilor înşişi, în termenul prevăzut la articolul 22 alineatul (1); fie
b)comunică investitorilor FIA informaţiile menţionate la alineatul (1) litera (a) în măsura în care sunt deja disponibile, în termenul prevăzut la articolul 22 alineatul (1) şi, în orice caz, nu mai târziu de data la care este întocmit raportul anual al societăţii necotate în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă.