Art. 29. - Art. 29: Transpunere - Directiva 2011/16/UE/15-feb-2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE

Acte UE

Jurnalul Oficial 64L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 29: Transpunere
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi dispoziţiile administrative necesare respectării prezentei directive de la 1 ianuarie 2013.
Totuşi, acestea pun în aplicare actele cu putere de lege şi dispoziţiile administrative necesare respectării articolului 8 al prezentei directive de la 1 ianuarie 2015.
Acestea informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre prevăd metodele de efectuare a unei astfel de trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.