Art. 27c. - Art. 27 c : Raportarea şi comunicarea NIF - Directiva 2011/16/UE/15-feb-2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE

Acte UE

Jurnalul Oficial 64L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 27c: Raportarea şi comunicarea NIF
(1)Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune ca NIF al persoanelor sau entităţilor raportate, emis de statul membru de rezidenţă, să fie raportat de entitatea raportoare sau de persoana raportoare şi să fie comunicat de fiecare stat membru atunci când se impune aceasta în temeiul articolelor şi anexelor prezentei directive.
(2)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2030 sau ulterior acestei date, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune obligaţia ca NIF al rezidenţilor emis de statul membru de rezidenţă să fie raportat, atunci când este posibil, în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la articolul 8 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) şi (d), în măsura în care aceste informaţii se referă la categorii de venituri şi de capital cu privire la care ar fi fost comunicate informaţii chiar dacă NIF nu ar fi fost disponibil.
(3)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2028 sau ulterior acestei date, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune obligaţia ca NIF al persoanelor şi entităţilor emise de statul membru de rezidenţă să fie raportat, atunci când este posibil, în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la articolul 8a alineatul (6) literele (a) şi (k), precum şi al persoanelor şi entităţilor raportate în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la articolul 8aa alineatul (3) litera (b) şi la articolul 8ab alineatul (14) litera (h).
(4)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2028 sau ulterior acestei date, fiecare stat membru include, în cazul în care a fost obţinut de autoritatea competentă a statului membru respectiv, NIF al persoanelor şi entităţilor emis de statul membru de rezidenţă în comunicarea informaţiilor menţionate la articolul 8a alineatul (6) literele (a) şi (k), precum şi al persoanelor şi entităţilor raportate în comunicarea informaţiilor menţionate la articolul 8aa alineatul (3) litera (b) şi la articolul 8ab alineatul (14) litera (h).