Art. 46. - Art. 46: Controlul emisiilor - Directiva 2010/75/UE/24-nov-2010 privind emisiile industriale şi emisiile generate de creşterea animalelor (prevenirea şi controlul integrat al poluării)
Acte UE
Jurnalul Oficial 334L
În vigoare Versiune de la: 4 August 2024
Art. 46: Controlul emisiilor
(1)Gazele reziduale provenind de la instalaţiile de incinerare a deşeurilor şi de la instalaţiile de coincinerare a deşeurilor trebuie evacuate în mod controlat, printr-un coş de fum a cărui înălţime este calculată astfel încât să protejeze sănătatea umană şi mediul.
(2)Emisiile în aer provenind de la instalaţiile de incinerare a deşeurilor şi de la instalaţiile de coincinerare a deşeurilor nu trebuie să depăşească valorile limită de emisie prevăzute în anexa VI părţile 3 şi 4 sau valorile determinate în conformitate cu partea 4 din anexa respectivă.
În cazul în care într-o instalaţie de coincinerare a deşeurilor mai mult de 40 % din degajările de căldură produsă provin de la deşeuri periculoase sau dacă instalaţia coincinerează deşeuri municipale în amestec netratate, se aplică valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 3.
(3)Evacuarea în mediul acvatic a apelor uzate rezultate din epurarea gazelor reziduale se limitează în măsura posibilului, iar concentraţiile de substanţe poluante nu depăşesc valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 5.
(4)Valorile limită de emisie se aplică în punctul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt evacuate din instalaţia de incinerare a deşeurilor sau din instalaţia de coincinerare a deşeurilor.
În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate în afara instalaţiei de incinerare a deşeurilor sau a instalaţiei de coincinerare a deşeurilor, într-o instalaţie de tratare destinată exclusiv epurării acestui tip de ape uzate, valorile limită de emisie prevăzute în anexa VI partea 5 trebuie aplicate în punctul în care apele uzate ies din instalaţia de tratare. În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate împreună cu alte surse de ape uzate, pe amplasamentul instalaţiei sau în afara acestuia, operatorul trebuie să efectueze calculele corespunzătoare de bilanţ masic, utilizând rezultatele măsurătorilor prevăzute în anexa VI partea 6 punctul 3, pentru a determina care sunt nivelurile de emisie care, în punctul de deversare finală a apelor uzate, pot fi atribuite apelor uzate provenite din epurarea gazelor reziduale.
În nici un caz nu se efectuează o diluare a apelor uzate pentru respectarea valorilor limită de emisie indicate în anexa VI partea 5.
(5)Amplasamentele instalaţiilor de incinerare a deşeurilor şi ale instalaţiilor de coincinerare a deşeurilor, inclusiv zonele asociate de stocare a deşeurilor, trebuie concepute şi exploatate astfel încât să prevină deversările neautorizate şi accidentale de orice substanţe poluante în sol, în apele de suprafaţă şi în apele subterane.
Trebuie prevăzut un colector pentru apa de ploaie contaminată care se scurge din amplasamentul instalaţiei de incinerare a deşeurilor sau al instalaţiei de coincinerare a deşeurilor, precum şi pentru apa contaminată provenită din scurgeri sau din măsurile de intervenţii contra incendiilor. Capacitatea de stocare a acestui colector trebuie să fie suficientă pentru ca aceste ape să poată fi analizate şi tratate, dacă este nevoie, înainte de deversare.
(6)Fără a aduce atingere articolului 50 alineatul (4) litera (c), instalaţia de incinerare a deşeurilor sau de coincinerare a deşeurilor sau cuptoarele individuale care compun o instalaţie de incinerare a deşeurilor sau de coincinerare a deşeurilor nu trebuie în niciun caz să continue să incinereze deşeuri pe o perioadă mai mare de patru ore fără întrerupere în cazul depăşirii valorilor limită de emisie.
Durata cumulată de funcţionare pe an în asemenea condiţii trebuie să fie mai mică de şaizeci de ore.
Durata prevăzută la al doilea paragraf se aplică cuptoarelor care sunt conectate la un singur sistem de epurare a gazelor reziduale.