Art. 25. - Art. 25: Accesul la justiţie - Directiva 2010/75/UE/24-nov-2010 privind emisiile industriale şi emisiile generate de creşterea animalelor (prevenirea şi controlul integrat al poluării)

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 4 August 2024
Art. 25: Accesul la justiţie
(1)Statele membre se asigură, în conformitate cu sistemul legislativ intern aplicabil, că membri ai publicului interesat au acces la o cale de atac în faţa unei instanţe sau a unui alt organism independent şi imparţial instituit în conformitate cu legea, prin care este contestată legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acţiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidenţa articolului 24, atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)aceştia au un interes suficient;
b)aceştia invocă încălcarea unui drept, atunci când dispoziţiile de procedură administrativă ale unui stat membru impun această condiţie preliminară.
Calitatea procesuală activă în cadrul căii de atac nu este condiţionată de rolul pe care membrul publicului interesat l-a avut în cursul unei etape participative a procedurilor decizionale în temeiul prezentei directive.
Calea de atac trebuie să fie corectă, echitabilă, rapidă şi cu un cost care nu este prohibitiv, precum şi să prevadă căi de atac adecvate şi efective, inclusiv prin măsuri provizorii, după caz.

(2)Statele membre stabilesc momentul în care pot fi contestate deciziile, acţiunile sau omisiunile.
(3)Statele membre stabilesc ce înseamnă interes suficient şi încălcarea unui drept în conformitate cu obiectivul de a acorda publicului interesat un acces larg la justiţie.
În acest sens, interesul oricărei organizaţii neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi îndeplineşte cerinţele dreptului naţional este considerat suficient în sensul alineatului (1) litera (a).
Se consideră că aceste organizaţii au drepturi care pot fi încălcate în sensul alineatului (1) litera (b).
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu exclud posibilitatea unei căi de atac prealabile în faţa unei autorităţi administrative şi nu aduc atingere obligaţiei de a epuiza toate căile de atac administrative înainte de a iniţia o cale de atac judiciară, atunci când legislaţia internă prevede această obligaţie.
Orice astfel de procedură trebuie să fie corectă, echitabilă, rapidă şi cu un cost care să nu fie prohibitiv.
(5)Statele membre se asigură că informaţiile practice privind accesul la căile de atac administrative şi judiciare sunt puse la dispoziţia publicului.