Art. 31. - Art. 31: Informaţii privind câinii, pisicile şi primatele neumane - Directiva 2010/63/UE/22-sep-2010 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice
Acte UE
Jurnalul Oficial 276L
În vigoare
Versiune de la: 4 Iunie 2024
Art. 31: Informaţii privind câinii, pisicile şi primatele neumane
(1)Statele membre iau măsuri care garantează că toţi crescătorii, furnizorii şi utilizatorii păstrează registre cu următoarele informaţii privind fiecare câine, pisică şi primat neuman:
a)identitatea;
b)locul şi data naşterii, atunci când acestea sunt disponibile;
c)dacă este crescut pentru utilizarea în proceduri; şi
d)dacă este urmaş al primatelor neumane crescute în captivitate, în cazul primatelor neumane.
(2)Fiecare câine, pisică şi primat neuman are un dosar individual, care urmăreşte animalul atât timp cât este ţinut în sensul prezentei directive.
Dosarul se întocmeşte la naştere sau cât mai curând posibil după aceasta şi cuprinde orice informaţii relevante reproductive, veterinare şi sociale ale acelui animal, precum şi proiectele în care a fost utilizat.
(3)Informaţiile menţionate în prezentul articol se păstrează minimum trei ani după moartea sau relocarea animalului şi, la cerere, se pun la dispoziţia autorităţii competente.
În cazul relocării, informaţiile veterinare şi sociale relevante din dosarul individual menţionat la alineatul (2) însoţesc animalul.