Art. 38. - Art. 38: Politica de administrare a riscului - Directiva 2010/43/UE/01-iul-2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului şi conţinutul acordului dintre depozitar şi societatea de administrare

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 22 August 2021
Art. 38: Politica de administrare a riscului
(1)Statele membre solicită societăţilor de administrare să instituie, să aplice şi să menţină o politică de administrare a riscului adecvată şi documentată care să identifice riscurile la care sunt sau ar putea fi expuse OPCVM-urile pe care le administrează.
Politica de administrare a riscului trebuie să cuprindă procedurile necesare pentru a permite societăţii de administrare să evalueze pentru fiecare OPCVM pe care îl administrează expunerea la riscul de piaţă, la riscul de lichiditate şi la riscul de contraparte, precum şi expunerea OPCVM-ului la toate celelalte riscuri, inclusiv la riscul operaţional, care pot fi semnificative pentru fiecare OPCVM administrat.

Statele membre solicită societăţilor de administrare să abordeze în politica de administrare a riscului cel puţin următoarele chestiuni:
a)tehnicile, instrumentele şi măsurile care le permit să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute la articolele 40 şi 41;
b)alocarea responsabilităţilor în materie de administrare a riscului în cadrul societăţii de administrare.
(2)Statele membre solicită societăţilor de administrare să se asigure că politica de administrare a riscului menţionată la alineatul (1) precizează condiţiile, conţinutul şi frecvenţa rapoartelor funcţiei de administrare a riscului menţionate la articolul 12 către consiliul de administraţie şi către conducere şi, acolo unde este cazul, către funcţia de supraveghere.
(3)În aplicarea alineatelor (1) şi (2), statele membre se asigură că societăţile de administrare iau în calcul natura, amploarea şi complexitatea activităţii lor şi a OPCVM-urilor pe care le administrează.