Art. 6. - Art. 6: Obligaţiile importatorilor - Directiva 2009/48/CE/18-iun-2009 privind siguranţa jucăriilor
Acte UE
Jurnalul Oficial 170L
În vigoare Versiune de la: 24 Iunie 2021
Art. 6: Obligaţiile importatorilor
(1)Importatorii introduc pe piaţa comunitară numai jucării conforme.
(2)Înainte de introducerea unei jucării pe piaţă, importatorii se asigură că procedura corespunzătoare de evaluare a conformităţii a fost îndeplinită de către producător.
Aceştia se asigură că producătorul a întocmit documentaţia tehnică, că jucăria poartă marcajul de conformitate cerut şi că aceasta este însoţită de documentele prevăzute şi că producătorul a respectat cerinţele prevăzute la articolul 4 alineatele (5) şi (6).
Atunci când un importator consideră sau are motive să creadă că o jucărie nu respectă cerinţele esenţiale de siguranţă prevăzute la articolul 10 şi în anexa II, acesta nu introduce jucăria pe piaţă până când aceasta nu respectă cerinţele în cauză. În plus, în cazul în care jucăria prezintă un risc, importatorul informează producătorul şi autorităţile de supraveghere a pieţei în această privinţă.
(3)Importatorii indică pe jucărie numele lor, denumirea înregistrată sau marca lor înregistrată şi adresa la care pot fi contactaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, indică aceste informaţii pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.
(4)Importatorii se asigură că jucăria este însoţită de instrucţiuni şi informaţii de siguranţă într-o limbă sau în limbi uşor de înţeles de către consumatori, în condiţiile stabilite de statul membru în cauză.
(5)Importatorii asigură faptul că, atâta timp cât o jucărie se află în responsabilitatea lor, condiţiile de depozitare sau transport nu periclitează conformitatea acesteia cu cerinţele prevăzute la articolul 10 şi în anexa II.
(6)În cazul în care acest lucru este considerat oportun în raport cu riscurile prezentate de o jucărie, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa consumatorilor, importatorii testează prin eşantionare jucăriile comercializate, investighează şi, dacă este cazul, păstrează un registru de reclamaţii, de jucării neconforme şi rechemări de jucării şi informează distribuitorii privind astfel de monitorizări.
(7)Importatorii care consideră sau au motive să creadă că o jucărie introdusă pe piaţă nu respectă legislaţia comunitară de armonizare corespunzătoare, iau imediat măsurile corective necesare pentru ca respectiva jucărie să se conformeze legislaţiei menţionate, pentru a o retrage sau pentru a o rechema, după caz. În plus, în cazul în care jucăria prezintă un risc, importatorii informează imediat în acest sens autorităţile naţionale competente din statele membre în care au pus la dispoziţie pe piaţă jucăria, indicând detaliile, în special cu privire la neconformitate şi la orice măsură corectivă luată.
(8)Importatorii păstrează o copie a declaraţiei CE de conformitate la dispoziţia autorităţilor de supraveghere a pieţei pentru o perioadă de 10 ani după introducerea pe piaţă a jucăriei şi se asigură că documentaţia tehnică poate fi pusă la dispoziţia acestor autorităţi, la cerere.
(9)Importatorii, la cererea motivată a unei autorităţi naţionale competente, furnizează respectivei autorităţi toate informaţiile şi documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea unei jucării, într-o limbă uşor de înţeles de acea autoritate. Aceştia cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice acţiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de jucăriile puse la dispoziţie pe piaţă.