Art. 23. - Art. 23: Autorităţile de notificare - Directiva 2009/48/CE/18-iun-2009 privind siguranţa jucăriilor
Acte UE
Jurnalul Oficial 170L
În vigoare Versiune de la: 24 Iunie 2021
Art. 23: Autorităţile de notificare
(1)Statele membre desemnează o autoritate de notificare care este responsabilă de instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea şi notificarea organismelor de evaluare a conformităţii în sensul prezentei directive şi pentru monitorizarea organismelor notificate, inclusiv în ce priveşte respectarea articolului 29.
(2)Statele membre pot decide ca evaluarea şi monitorizarea menţionate la alineatul (1) să fie efectuate de către un organism naţional de acreditare în înţelesul şi conform Regulamentului (CE) nr. 765/2008.
(3)În cazul în care autoritatea de notificare deleagă sau încredinţează în alt mod evaluarea, notificarea sau monitorizarea menţionate la alineatul (1) unui organism care nu constituie o entitate guvernamentală, organismul respectiv este persoană juridică şi îndeplineşte, mutatis mutandis, cerinţele prevăzute la articolul 24 alineatele (1)-(5). În plus, un astfel de organism dispune de un regim care acoperă responsabilităţile care decurg din activităţile pe care le desfăşoară.
(4)Autoritatea de notificare îşi asumă întreaga răspundere pentru sarcinile îndeplinite de organismul menţionat la alineatul (3).