Art. 4. - Art. 4: Planuri naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile - Directiva 2009/28/CE/23-apr-2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 140L

În vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2018
Art. 4: Planuri naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile
(1)Fiecare stat membru adoptă un plan naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile. Planurile naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile stabilesc obiectivele naţionale ale statelor membre privind ponderea energiei din surse regenerabile consumată în transport, energie electrică, încălzire şi răcire în anul 2020, ţinând seama de efectele măsurilor altor politici privind eficienţa energetică asupra consumului final de energie, şi măsurile care trebuie adoptate pentru atingerea respectivelor obiective naţionale globale, inclusiv cooperarea între autorităţile locale, regionale şi naţionale, transferurile statistice sau proiectele comune planificate, strategii naţionale de dezvoltare a resurselor de biomasă şi de mobilizare a unor noi surse de biomasă destinate diferitelor utilizări, precum şi măsurile care trebuie luate pentru îndeplinirea cerinţelor de la articolele 13-19.
Comisia adoptă până la 30 iunie 2009 un model de plan naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile. Acest model cuprinde cerinţele minime menţionate în anexa VI. Statele membre respectă acest model în prezentarea planurilor naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile.
(2)Statele membre notifică planurile lor naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile Comisiei până la 30 iunie 2010.
(3)Fiecare stat membru publică şi notifică Comisiei, cu şase luni înainte de data limită pentru elaborarea planului naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile, un document previzional care indică:
a)excesul estimat al producţiei sale de energie din surse regenerabile comparat cu traiectoria orientativă, care ar putea fi transferat către alte state membre, în conformitate cu articolele 6-11, precum şi potenţialul său estimat pentru proiecte comune, până în 2020; şi
b)cererea sa estimată de energie din surse regenerabile care trebuie să fie satisfăcută altfel decât prin producţia internă până în 2020.
Aceste informaţii pot include elemente referitoare la cost şi beneficii şi la finanţare. Planul previzional respectiv se actualizează în rapoartele statelor membre astfel cum se prevede la articolul 22 alineatul (1) literele (l) şi (m).
(4)Statul membru a cărui pondere de energie din surse regenerabile a scăzut sub valoarea stabilită în traiectoria orientativă în perioada de doi ani imediat anterioară stabilită în anexa I partea B, prezintă Comisiei un plan naţional modificat de acţiune în domeniul energiei regenerabile până la data de 30 iunie a anului următor, prin care se stabilesc măsuri corespunzătoare şi proporţionale pentru a atinge într-un termen rezonabil valoarea stabilită în traiectoria orientativă din anexa I partea B.
Comisia poate, dacă statul membru nu şi-a respectat traiectoria orientativă cu o marjă limitată şi ţinând cont în mod adecvat de măsurile prezente şi viitoare luate de către statul membru, să adopte o decizie de eliberare a statului membru de obligaţia de a prezenta un plan naţional modificat de acţiune în domeniul energiei regenerabile.
(5)Comisia evaluează planurile naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile, în special adecvarea măsurilor preconizate de către statul membru respectiv în conformitate cu articolul 3 alineatul (2). Ca răspuns la un plan naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile sau la un plan naţional modificat de acţiune în domeniul energiei regenerabile, Comisia poate formula o recomandare.
(6)Comisia transmite Parlamentului European planurile naţionale de acţiune în domeniul energiei regenerabile şi documentele previzionale în forma sub care au fost publicate în cadrul platformei în materie de transparenţă menţionate la articolul 24 alineatul (2), precum şi orice recomandare menţionată la alineatul (5) din prezentul articol.