Art. 27. - Art. 27: Transpunere - Directiva 2009/28/CE/23-apr-2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 140L

În vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2018
Art. 27: Transpunere
(1)Fără a aduce atingere articolului 4 alineatele (1), (2) şi (3), statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 5 decembrie 2010.
Atunci când statele membre adoptă măsuri, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalităţile de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.