Art. 11. - Art. 11: Emiterea şi răscumpărarea - Directiva 2009/110/CE/16-sept-2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 2000/46/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 267L

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2016
Art. 11: Emiterea şi răscumpărarea
(1)Statele membre asigură că emitenţii de monedă electronică emit monedă electronică la valoarea nominală, la primirea fondurilor.
(2)Statele membre asigură că, la cererea deţinătorului de monedă electronică, emitenţii de monedă electronică răscumpără, în orice moment şi la valoarea nominală, valoarea monetară a monedei electronice pe care o deţin.
(3)Contractul dintre emitentul de monedă electronică şi deţinătorul de monedă electronică prevede în mod clar şi detaliat condiţiile de răscumpărare, inclusiv orice taxă aferentă, iar deţinătorul de monedă electronică să fie informat în legătură cu aceste condiţii înainte ca acesta să încheie contractul sau să accepte oferta.
(4)Este posibil ca la răscumpărare să se perceapă o taxă numai dacă acest lucru este precizat în contract în conformitate cu alineatul (3) şi numai în unul dintre următoarele cazuri:
a)când se solicită răscumpărarea înainte de încetarea contractului;
b)când contractul prevede o dată de încetare şi deţinătorul de monedă electronică a încetat contractul înaintea acestei date; sau
c)când se solicită răscumpărarea la mai mult de un an de la data încetării contractului.
Orice astfel de taxă trebuie să fie proporţională şi stabilită în raport cu costurile reale suportate de emitentul de monedă electronică.
(5)Când se solicită răscumpărarea înainte de încetarea contractului, deţinătorul de monedă electronică poate cere răscumpărarea monedei electronice integral sau parţial.
(6)Când se solicită răscumpărarea de către deţinătorul de monedă electronică la data încetării contractului sau în termen de până la un an după încetarea contractului:
a)se răscumpără întreaga valoare monetară a monedei electronice deţinute; sau
b)dacă o instituţie emitentă de monedă electronică desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile enumerate la articolul 6 alineatul (1) litera (e) şi nu se cunoaşte dinainte ce sumă din fonduri urmează să fie folosită ca monedă electronică, aceasta răscumpără toate fondurile solicitate de deţinătorul de monedă electronică.
(7)Fără a aduce atingere alineatelor (4), (5) şi (6), drepturile de răscumpărare ale persoanelor, altele decât consumatorii, care acceptă monedă electronică, sunt stabilite în acordul contractual între emitenţii de monedă electronică şi persoanele respective.