(1)Agenţia dezvoltă, în conformitate cu articolele 3 şi 12 din Regulamentul (CE) nr. 881/2004, pe baza informaţiilor transmise de statele membre în baza articolului 17 alineatul (3) din prezenta directivă, documente tehnice din domeniu şi textele acordurilor internaţionale relevante, un proiect de sistem de referinţă privind normele tehnice care asigură gradul actual de interoperabilitate a reţelelor şi a vehiculelor asupra cărora se va extinde domeniul de aplicare a prezentei directive, în conformitate cu definiţia de la articolul 1 din prezenta directivă. Dacă este necesar, Comisia adoptă sistemul de referinţă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 29 alineatul (3) din prezenta directivă.
(2)În urma adoptării sistemului de referinţă menţionat anterior, statele membre informează Comisia în cazul intenţiei de a adopta o dispoziţie naţională sau în cazul dezvoltării pe teritoriul lor a unui proiect care ar încălca sistemul de referinţă.