Art. 9. - Art. 9: Derogări - Directiva 2008/57/CE/17-iun-2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate

Acte UE

Jurnalul Oficial 191L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 22 Aprilie 2015
Art. 9: Derogări
(1)În absenţa unor cazuri specifice relevante, un stat membru poate să nu aplice una sau mai multe STI-uri în conformitate cu prezentul articol în următoarele cazuri:
a)pentru un proiect de subsistem nou, pentru reînnoirea sau modernizarea unui sistem existent sau pentru orice element prevăzut la articolul 1 alineatul (1) care se află într-un stadiu avansat de dezvoltare sau care face obiectul unui contract în curs de executare atunci când se publică aceste STI-uri;
b)pentru orice proiect de reînnoire sau modernizare a unui subsistem existent, în cazul în care gabaritul de încărcare, ecartamentul, spaţiul dintre liniile de cale ferată sau tensiunea de alimentare a liniilor electrificate menţionate în aceste STI-uri nu sunt compatibile cu cele ale subsistemului existent;
c)pentru un proiect de subsistem nou, de reînnoire sau modernizare a unui subsistem existent pe teritoriul statului membru respectiv, în cazul în care reţeaua sa feroviară este separată sau izolată de mare sau separată ca urmare a unor condiţii geografice speciale de reţeaua feroviară din restul Comunităţii;
d)pentru orice reînnoire, extindere sau modernizare a unui subsistem existent, în cazul în care aplicarea acestor STI-uri ar compromite viabilitatea economică a proiectului şi/sau compatibilitatea sistemului feroviar din statul membru respectiv;
e)în cazul în care, în urma unui accident sau a unui dezastru natural, condiţiile pentru refacerea rapidă a reţelei nu permit, din punct de vedere economic sau tehnic, aplicarea parţială sau totală a STI-urilor pertinente;
f)pentru vehiculele care circulă spre/dinspre ţări terţe în care ecartamentul liniilor de cale ferată diferă de ecartamentul reţelei feroviare principale din Comunitate.
(2)În toate cazurile menţionate la alineatul (1), statul membru interesat transmite Comisiei un dosar cuprinzând informaţiile menţionate în anexa IX. Comisia analizează măsurile avute în vedere de statul membru şi informează comitetul prevăzut la articolul 29.
(3)În cazul menţionat la alineatul (1) litera (a), în termen de un an de la data intrării în vigoare a fiecărei STI, fiecare stat membru transmite Comisiei o listă de proiecte care se desfăşoară pe teritoriul său şi se află într-un stadiu avansat de dezvoltare.
(4)În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (a), (c) şi (e), Comisia controlează conformitatea dosarului şi informează statul membru asupra rezultatelor analizei sale. Dacă este necesar, se formulează o recomandare referitoare la specificaţiile ce urmează a se aplica. Statele membre pot aplica fără întârziere dispoziţii alternative prevăzute în anexa IX.
(5)În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (b), (d) şi (f), Comisia adoptă o decizie în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 29 alineatul (3) în privinţa acceptării cererii de derogare. În cazul prevăzut la alineatul (1) litera (b), decizia Comisiei nu vizează gabaritul şi ecartamentul. Comisia adoptă o decizie în termen de şase luni de la prezentarea cererii susţinute de dosarul complet. În absenţa unei astfel de decizii, cererea este considerată acceptată. Până la adoptarea deciziei Comisiei, în cazul prevăzut la alineatul (1) litera (f), un stat membru poate aplica dispoziţii alternative prevăzute în anexa IX.
(6)Toate statele membre sunt informate cu privire la rezultatele analizelor şi rezultatele procedurii prevăzute la alineatele (4) şi (5).