Art. 22. - Art. 22: Autorizaţia iniţială de punere în funcţiune pentru vehiculele conforme cu STI - Directiva 2008/57/CE/17-iun-2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate

Acte UE

Jurnalul Oficial 191L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 22 Aprilie 2015
Art. 22: Autorizaţia iniţială de punere în funcţiune pentru vehiculele conforme cu STI
(1)Prezentul articol se aplică vehiculelor conforme cu toate STI-urile relevante în vigoare în momentul punerii în funcţiune, cu condiţia ca o parte semnificativă dintre cerinţele esenţiale să fie prevăzute în respectivele STI-uri şi ca STI relevantă privind materialul rulant să fi intrat în vigoare şi să fie aplicabilă.
(2)Autorizaţia iniţială se acordă de către o autoritate naţională de siguranţă după cum urmează:
a)atunci când toate subsistemele structurale ale vehiculului au fost autorizate în conformitate cu dispoziţiile capitolului IV, autorizaţia se acordă fără verificări suplimentare;
b)în cazul vehiculelor care dispun de toate declaraţiile "CE" de verificare necesare, conform dispoziţiilor articolului 18, criteriile pe care o autoritate naţională de siguranţă le poate verifica în scopul emiterii unei autorizaţii de punere în funcţiune pot avea în vedere doar următoarele aspecte:
- compatibilitatea tehnică dintre subsistemele relevante ale vehiculului şi integrarea lor în condiţii de siguranţă în conformitate cu articolul 15 alineatul (1);
- compatibilitatea tehnică dintre vehiculul şi reţeaua în cauză;
- normele naţionale aplicabile punctelor deschise;
- normele naţionale aplicabile cazurilor specifice identificate în mod corespunzător în STI-urile relevante.