Art. 17. - Art. 17: Cesiunea de drepturi - Directiva 2008/48/CE/23-apr-2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 133L

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2021
Art. 17: Cesiunea de drepturi
(1)În cazurile în care drepturile creditorului în temeiul unui contract de credit sau contractul însuşi se cesionează unei terţe persoane, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial, inclusiv dreptul la compensare, în cazul în care aceasta este permisă în statul membru în cauză.
(2)Consumatorul trebuie să fie informat cu privire la cesiunea la care se face trimitere în alineatul (1), cu excepţia cazurilor în care creditorul iniţial, prin acord cu cesionarul, administrează în continuare creditul către consumator.