Art. 16a. - Art. 16 a : Arierate şi executare silită - Directiva 2008/48/CE/23-apr-2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 133L

În vigoare
Versiune de la: 28 Decembrie 2021
Art. 16a: Arierate şi executare silită
(1)Statele membre le impun creditorilor obligaţia de a avea politici şi proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăţilor financiare înainte de a demara procedura de executare silită. Astfel de măsuri de restructurare datorată dificultăţilor financiare ţin seama, printre alte elemente, de situaţia consumatorului şi pot consta, printre alte posibilităţi, în următoarele:
a)refinanţarea totală sau parţială a contractului de credit;
b)modificarea termenelor şi condiţiilor existente ale unui contract de credit, care poate include, printre altele:
(i)prelungirea duratei contractului de credit;
(ii)modificarea tipului de contract de credit;
(iii)amânarea plăţii tuturor sau a unei părţi a ratelor de credit pentru o anumită perioadă;
(iv)schimbarea ratei dobânzii;
(v)oferirea unei perioade fără plăţi;
(vi)plăţi parţiale;
(vii)conversii monetare;
(viii)iertarea parţială de datorie şi consolidarea datoriilor.
(2)Lista măsurilor potenţiale de restructurare datorată dificultăţilor financiare prevăzute la alineatul (1) litera (b) nu aduce atingere normelor prevăzute în dreptul intern şi nu le impune statelor membre obligaţia de a prevedea toate măsurile respective în dreptul lor intern.
(3)Statele membre pot impune ca, în cazurile în care se permite creditorului să stabilească şi să impună consumatorului costuri în temeiul nerespectării obligaţiei de plată, costurile respective să nu depăşească cuantumul necesar pentru a compensa creditorul pentru costurile suportate în urma nerambursării.
(4)Statele membre pot permite creditorilor să le impună consumatorilor costuri suplimentare în caz de nerespectare a obligaţiei de plată. În astfel de cazuri, statele membre stabilesc un plafon maxim pentru costurile respective.