Art. 36. - Produsele accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru, achiziţionate de către o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilit în alt stat membru, care nu exercită o activitate economică independentă, şi expediate sau transportate către alt stat membru, direct sau indirect, de către vânzător sau în numele acestuia, sunt supuse accizelor în statul membru de destinaţie. - Directiva 2008/118/CE/16-dec-2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE
Acte UE
Jurnalul Oficial 9L
În vigoare Versiune de la: 26 Aprilie 2022 până la: 12 Februarie 2023