Art. 11. - Directiva 2008/118/CE/16-dec-2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE

Acte UE

Jurnalul Oficial 9L

În vigoare
Versiune de la: 26 Aprilie 2022 până la: 12 Februarie 2023
Art. 11
Cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 33 alineatul (6), la articolul 36 alineatul (5) şi la articolul 38 alineatul (3), precum şi a cazurilor prevăzute de directivele menţionate la articolul 1, accizele privind produsele accizabile care au fost eliberate pentru consum pot fi, la solicitarea persoanei respective, restituite sau remise de către autorităţile competente din statele membre unde respectivele produse au fost eliberate pentru consum, în situaţiile prevăzute de statele membre şi în conformitate cu condiţiile stabilite de statele membre în scopul de a preveni orice formă posibilă de evaziune sau abuz.
O astfel de restituire sau de remitere nu poate genera alte scutiri decât cele prevăzute la articolul 12 sau în una dintre directivele menţionate la articolul 1.