Art. 4. - Art. 4: Obligaţiile statelor membre - Directiva 2007/46/CE/05-sep-2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective

Acte UE

Jurnalul Oficial 263L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2019
Art. 4: Obligaţiile statelor membre
(1)Statele membre se asigură că producătorii care solicită omologarea îşi respectă obligaţiile care le revin în temeiul prezentei directive.
(2)Statele membre omologhează numai acele vehicule, sisteme, componente sau unităţi tehnice separate care respectă cerinţele prezentei directive.
(3)Statele membre înmatriculează sau permit vânzarea sau punerea în exploatare numai a acelor vehicule, componente şi unităţi tehnice separate care respectă cerinţele prezentei directive.
Statele membre nu interzic, limitează sau împiedică înmatricularea, vânzarea, punerea în exploatare sau circulaţia pe drumuri a vehiculelor, a componentelor sau a unităţilor tehnice separate din motive legate de aspecte privind construcţia sau funcţionarea lor reglementate de prezenta directivă, dacă acestea respectă cerinţele prezentei directive.
(4)Statele membre instituie sau desemnează autorităţile competente în domenii legate de omologare şi notifică instituirea sau desemnarea acestora Comisiei în conformitate cu articolul 43.
Documentul de notificare elaborat de autoritatea de omologare cuprinde numele, adresa, inclusiv adresa electronică şi domeniul de competenţă ale autorităţilor respective.