Art. 3g. - Art. 3 g : Politica de implicare - Directiva 2007/36/CE/11-iul-2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă

Acte UE

Jurnalul Oficial 184L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 3g: Politica de implicare
(1)Statele membre se asigură că investitorii instituţionali şi administratorii de active fie respectă cerinţele stabilite la literele (a) şi (b), fie publică o justificare clară şi argumentată a deciziei de a nu respecta una sau mai multe dintre aceste cerinţe:
a)investitorii instituţionali şi administratorii de active elaborează şi publică o politică de implicare care descrie modul în care aceştia integrează implicarea acţionarilor în strategiile lor de investiţii. Politica descrie modul în care aceştia monitorizează aspectele relevante legate de societăţile comerciale în care s-a investit, inclusiv strategia, performanţele şi riscurile financiare şi nefinanciare, structura capitalului, impactul social şi asupra mediului şi guvernanţa corporativă, poartă dialoguri cu societăţile comerciale în care s-a investit, exercită drepturi de vot şi alte drepturi aferente acţiunilor, cooperează cu alţi acţionari, comunică cu părţile interesate relevante din societăţile comerciale în care s-a investit şi gestionează conflictele de interese reale şi potenţiale legate de implicarea lor;
b)investitorii instituţionali şi administratorii de active publică anual informaţii privind modul în care a fost pusă în aplicare politica lor de implicare, inclusiv o prezentare generală a comportamentului de vot, o explicaţie a celor mai semnificative voturi şi a utilizării serviciilor consilierilor de vot. Aceştia publică informaţii privind modul în care şi-au exprimat voturile în adunările generale ale societăţilor comerciale în care deţin acţiuni. Aceste informaţii pot exclude voturile care sunt nesemnificative având în vedere chestiunea supusă votului sau participaţia pe care acţionarul o are în societatea comercială.
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) sunt disponibile în mod gratuit pe site-ul internet al investitorului instituţional sau al administratorului de active. Statele membre pot prevedea ca informaţiile să fie publicate, în mod gratuit, prin alte mijloace care sunt uşor accesibile online.
În cazul în care un administrator de active pune în aplicare politica de implicare, inclusiv votarea, în numele unui investitor instituţional, investitorul instituţional menţionează locul în care administratorul de active a publicat informaţiile despre acel vot.
(3)Normele privind conflictele de interese aplicabile investitorilor instituţionali şi administratorilor de active, inclusiv articolul 14 din Directiva 2011/61/UE, articolul 12 alineatul (1) litera (b) şi articolul 14 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2009/65/CE şi normele relevante de punere în aplicare a acestora, precum şi articolul 23 din Directiva 2014/65/UE se aplică şi cu privire la activităţile de implicare.