Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Directiva 2007/36/CE/11-iul-2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă

Acte UE

Jurnalul Oficial 184L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
a)«piaţă reglementată» înseamnă o piaţă reglementată, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*);
(*) Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).;

b)"acţionar" înseamnă persoana fizică sau juridică a cărei calitate de acţionar este recunoscută de legea aplicabilă;
c)"procură" înseamnă împuternicirea dată de către un acţionar unei persoane fizice sau juridice în vederea exercitării în numele acţionarului respectiv a unora sau a tuturor drepturilor pe care le deţine în adunarea generală.
d)«intermediar» înseamnă o persoană, cum ar fi o firmă de investiţii astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE, o instituţie de credit, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) şi un depozitar central de titluri de valoare, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (**), care furnizează servicii de păstrare a acţiunilor, de administrare de acţiuni sau de conturi de titluri de valoare în numele acţionarilor sau al altor persoane;
e)«investitor instituţional» înseamnă:
(i)o întreprindere care desfăşoară activităţi de asigurări de viaţă în înţelesul articolului 2 alineatul (3) literele (a), (b) şi (c) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (***) şi de reasigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 7 din respectiva directivă, cu condiţia ca activităţile respective să includă obligaţii de asigurare de viaţă, şi care nu este exclusă în temeiul respectivei directive;
(ii)o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale căreia i se aplică Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului (****) în conformitate cu articolul 2 din directiva respectivă, cu excepţia cazului în care un stat membru a optat să nu aplice directiva respectivă, integral sau parţial, acelei instituţii în conformitate cu articolul 5 din directiva respectivă;
f)«administrator de active» înseamnă o firmă de investiţii, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE, care furnizează servicii de administrare de portofoliu pentru investitori, un AFIA (administrator de fonduri de investiţii alternative) astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE care nu îndeplineşte condiţiile pentru o derogare conform articolului 3 din respectiva directivă sau o societate de administrare astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE, sau o societate de investiţii care este autorizată în conformitate cu Directiva 2009/65/CE, cu condiţia ca aceasta să nu fi desemnat pentru administrarea sa o societate de administrare autorizată în temeiul directivei respective;
g)«consilier de vot» înseamnă o persoană juridică ce analizează, cu titlu profesional şi comercial, comunicările publice ale societăţilor comerciale şi, dacă sunt relevante, alte informaţii privind societăţile comerciale cotate la bursă pentru a informa investitorii în legătură cu deciziile lor de vot, furnizând cercetări, consiliere sau recomandări de vot legate de exercitarea drepturilor de vot;
h)«parte afiliată» are acelaşi înţeles cu cel din standardele internaţionale de contabilitate adoptate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (*****);
i)«conducător» înseamnă:
(i)orice membru al organismelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei societăţi comerciale;
(ii)în cazul în care nu sunt membri ai organismelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei societăţi comerciale, directorul general şi, dacă există această funcţie, directorul general adjunct;
(iii)dacă un stat membru decide astfel, alte persoane care îndeplinesc funcţii similare celor îndeplinite în temeiul punctului (i) sau (ii);
j)«informaţii privind identitatea acţionarului» înseamnă informaţii care permit stabilirea identităţii unui acţionar, incluzând cel puţin următoarele informaţii:
(i)numele şi datele de contact ale acţionarului (inclusiv adresa completă şi, dacă este disponibilă, adresa de email), precum şi, în cazul în care acţionarul este persoană juridică, numărul său de înregistrare sau, dacă nu este disponibil, numărul său unic de identificare, cum ar fi identificatorul entităţii juridice;
(ii)numărul de acţiuni deţinute; şi
(iii)numai în măsura în care sunt solicitate de societatea comercială, unul sau mai multe dintre următoarele detalii: categoriile sau clasele respectivelor acţiuni sau data de la care sunt deţinute acţiunile.
(*) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).
(**) Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).
(***) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
(****) Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP) (JO L 354, 23.12.2016, p. 37).
(*****) Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).