Art. 14. - Art. 14: Rezultatele votului - Directiva 2007/36/CE/11-iul-2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă

Acte UE

Jurnalul Oficial 184L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 14: Rezultatele votului
(1)Pentru fiecare hotărâre, societatea comercială stabileşte cel puţin numărul de acţiuni pentru care s-au exprimat voturi valabile, proporţia din capitalul social reprezentată de respectivele voturi, numărul total de voturi valabil exprimate, precum şi numărul de voturi exprimate pentru şi împotriva fiecărei hotărâri şi, dacă este cazul, numărul de abţineri.
În cazul în care niciun acţionar nu solicită numărarea completă a voturilor, statele membre pot totuşi dispune, sau pot permite societăţilor comerciale să dispună ca rezultatele votului să fie stabilite doar pe baza majorităţii necesare adoptării fiecărei hotărâri.
(2)Într-un termen stabilit de legea aplicabilă, care nu poate fi mai mare de cincisprezece zile de la adunarea generală, societatea comerciale publică pe pagina sa de internet rezultatele votului, stabilite în conformitate cu alineatul (1).
(3)Prezentul articol nu aduce atingere nici unei norme pe care statele membre au adoptat-o sau ar putea-o adopta cu privire la formalităţile necesare pentru validarea hotărârilor sau la posibilitatea contestării în justiţie a rezultatelor votului.