Art. 13. - Art. 13: Eliminarea anumitor impedimente în cazul exercitării efective a dreptului de vot - Directiva 2007/36/CE/11-iul-2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul societăţilor comerciale cotate la bursă

Acte UE

Jurnalul Oficial 184L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 13: Eliminarea anumitor impedimente în cazul exercitării efective a dreptului de vot
(1)Prezentul articol se aplică în cazul în care o persoană fizică sau juridică recunoscută drept acţionar în temeiul legii aplicabile acţionează, pe durata desfăşurării unei activităţi comerciale, în numele unei alte persoane fizice sau juridice ("clientul").
(2)În cazul în care legea aplicabilă impune dezvăluirea ca o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului de vot de către acţionarii menţionaţi la alineatul (1), această condiţie nu poate impune mai mult decât elaborarea unei liste cuprinzând identitatea fiecărui client şi numărul de acţiuni în baza cărora se votează în numele lui, listă ce trebuie adusă la cunoştinţa societăţii.
(3)În cazul în care legea aplicabilă impune condiţii de formă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot de către acţionarii menţionaţi la alineatul (1), sau cu referire la instrucţiunile de vot, respectivele condiţii de formă nu depăşesc ceea ce este necesar pentru a asigura identificarea clientului sau, respectiv, pentru a face posibilă verificarea cuprinsului instrucţiunilor de vot, şi sunt proporţionale cu realizarea obiectivelor respective.
(4)Acţionarilor menţionaţi la alineatul (1) li se permite să exprime, pentru unele dintre acţiuni, voturi diferite de cele aferente altor acţiuni.
(5)În cazul în care legea aplicabilă limitează numărul de reprezentanţi desemnaţi de un acţionar în conformitate cu articolul 10 alineatul (2), limitarea respectivă nu împiedică acţionarul menţionat la alineatul (1) din prezentul articol să împuternicească pe oricare dintre clienţii săi, sau orice terţ desemnat de unul dintre aceştia.