Art. 919. - Sisteme de alarmă - Directiva 2006/87/CE/12-dec-2006 de stabilire a cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară şi de abrogare a Directivei 82/714/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2013
Art. 919
Sisteme de alarmă şi de siguranţă pentru instalaţiile mecanice
Sistemele de alarmă şi de siguranţă pentru controlul şi protecţia instalaţiilor mecanice trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a)Sisteme de alarmă
Sistemele de alarmă trebuie să fie proiectate astfel încât nici o defecţiune a sistemului de alarmă să nu poată provoca o defecţiune a aparaturii sau a instalaţiei pe care o controlează.
Transmiţătorii binari sunt proiectaţi pe principiul curentului de repaus sau pe principiul curentului de sarcină controlată.
Alarmele optice trebuie să rămână vizibile până la remedierea defecţiunii; o alarmă care a fost sesizată trebuie să poată fi distinsă de o alarmă care nu a fost încă sesizată. Fiecare alarmă trebuie să includă şi o alarmă acustică. Este necesar să fie posibilă oprirea alarmelor acustice. Oprirea unei alarme acustice nu trebuie să împiedice declanşarea unui alt semnal, provocat de o altă cauză.
Pot fi autorizate derogări în cazul sistemelor de alarmă care cuprind mai puţin de cinci puncte de măsurare,
b)Sisteme de siguranţă
Sistemele de siguranţă sunt astfel proiectate încât să oprească sau să încetinească funcţionarea echipamentului afectat sau să avertizeze postul cu prezenţă permanentă a echipajului că trebuie să oprească funcţionarea înainte de a se atinge un nivel critic.
Transmiţătorii binari sunt proiectaţi pe principiul curentului de sarcină.
În cazul în care sistemele de siguranţă nu au fost proiectate astfel încât să se autocontroleze, funcţionarea lor trebuie să poată fi verificată.
Sistemele de siguranţă trebuie să fie independente de alte sisteme.