Art. 22b11. - Art. 22 b^11 : Protecţie împotriva incendiilor şi stingerea incendiilor - Directiva 2006/87/CE/12-dec-2006 de stabilire a cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară şi de abrogare a Directivei 82/714/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2013
Art. 22b^11: Protecţie împotriva incendiilor şi stingerea incendiilor
(1)Coridoarele, spaţiile şi spaţiile de locuit accesibile publicului, precum şi bucătăriile şi sălile maşinilor trebuie să fie conectate la un sistem de alarmă de incendiu corespunzător. Orice incendiu şi localizarea acestuia trebuie să fie semnalizate automat într-un spaţiu cu prezenţă permanentă a echipajului.
(2)Sălile maşinilor trebuie să fie echipate cu un sistem de stingere a incendiilor instalat în mod permanent, în conformitate cu articolul 10.03b.
(3)Spaţiile şi spaţiile de locuit accesibile publicului şi căile de salvare corespunzătoare acestora trebuie să fie echipate cu o instalaţie de stropire cu apă sub presiune, în conformitate cu articolul 10.03a. Apa utilizată trebuie să poată fi drenată rapid şi direct spre exterior.