Art. 1304. - Art. 13 04 : Sobe cu combustibil lichid cu injecţie - Directiva 2006/87/CE/12-dec-2006 de stabilire a cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară şi de abrogare a Directivei 82/714/CEE a Consiliului
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Noiembrie 2013
Art. 1304: Sobe cu combustibil lichid cu injecţie
(1)Este necesar să fie posibilă aprinderea sobelor cu combustibil lichid cu injecţie fără ajutorul unui alt combustibil lichid. Acestea trebuie să fie fixate deasupra unei tăvi metalice colectoare care să cuprindă toate părţile care conţin combustibil, ale cărei margini să aibă o înălţime de cel puţin 20 mm şi care să aibă o capacitate de cel puţin doi litri.
(2)În cazul sobelor cu combustibil lichid cu injecţie instalate într-o sală a maşinilor, marginile tăvii metalice colectoare descrise la alineatul (1) trebuie să aibă o înălţime de cel puţin 200 mm. Cea mai joasă muchie a arzătorului cu injecţie este situată deasupra marginii tăvii colectoare. În plus, muchia superioară a tăvii colectoare se ridică la cel puţin 100 mm deasupra podelei.
(3)Sobele cu arzător cu vaporizare sunt echipate cu un regulator adecvat, care, indiferent de setări, să asigure un debit de combustibil practic constant către arzător şi care să prevină orice scurgere de lichid în caz de stingere a flăcării. Sunt considerate adecvate regulatoarele care funcţionează corespunzător chiar şi atunci când sunt expuse la vibraţii şi sunt înclinate până la 12° şi care au, în afară de un flotor de reglare a nivelului,
a)un al doilea flotor care să închidă alimentarea cu combustibil în mod sigur şi fiabil atunci când se depăşeşte nivelul permis sau
b)o ţeavă de preaplin, însă numai în cazul în care tava colectoare are o capacitate suficientă pentru a reţine cel puţin conţinutul tancului de combustibil.
(4)În cazul în care tancul de combustibil al unei sobe cu arzător cu injecţie este instalat separat:
a)diferenţa de nivel între tanc şi alimentarea arzătorului nu trebuie să depăşească diferenţa prevăzută în instrucţiunile de utilizare ale producătorului;
b)acesta este instalat astfel încât să fie protejat de o încălzire inacceptabilă;
c)trebuie să fie posibilă întreruperea alimentării cu combustibil de pe punte.
(5)Coşurile de evacuare a fumului ale sobelor cu arzător cu vaporizare trebuie să fie echipate cu un dispozitiv care să prevină inversarea tirajului.