Art. 1. - Art. 1: Clasificarea căilor navigabile - Directiva 2006/87/CE/12-dec-2006 de stabilire a cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară şi de abrogare a Directivei 82/714/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2013
Art. 1: Clasificarea căilor navigabile
(1)În sensul prezentei directive, căile navigabile interioare comunitare se clasifică după cum urmează:
a)zonele 1, 2, 3 şi 4:
(i)zonele 1 şi 2: căile navigabile enumerate în anexa I capitolul 1;
(ii)zona 3: căile navigabile enumerate în anexa I capitolul 2; (iii) zona 4: căile navigabile enumerate în anexa I capitolul 3;
b)zona R: acelea dintre căile navigabile menţionate la litera (a) pentru care se eliberează certificate în conformitate cu articolul 22 din Convenţia revizuită privind navigaţia pe Rin, având în vedere faptul articolul respectiv se redactează la intrarea în vigoare a prezentei directive.
(2)După consultarea Comisiei, orice stat membru poate modifica clasificarea căilor navigabile proprii în zonele indicate în anexa I. Aceste modificări se notifică Comisiei cu cel puţin şase luni înainte de intrarea în vigoare a acestora; Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta.