Art. 45. - Art. 45: Înregistrarea şi supravegherea auditorilor şi a entitatilor de audit din tari terte - Directiva 2006/43/CE/17-mai-2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 45: Înregistrarea şi supravegherea auditorilor şi a entitatilor de audit din tari terte
(1)Autorităţile competente ale unui stat membru, în conformitate cu articolele 15, 16 şi 17 din prezenta directivă, înregistrează fiecare auditor şi entitate de audit dintr-o ţară terţă atunci când auditorul sau entitatea de audit respectivă transmite un raport de audit privind situaţiile financiare anuale sau consolidate sau, dacă este cazul, un raport de asigurare referitor la raportarea anuală sau consolidată privind durabilitatea a unei întreprinderi înregistrate în afara Uniunii ale cărei valori mobiliare transferabile sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a statului membru respectiv, definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*27), cu excepţia cazului în care întreprinderea în cauză este un emitent exclusiv de titluri de creanţă în curs, pentru care se aplică una dintre următoarele dispoziţii:
(*27)Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).
a)astfel de valori mobiliare au fost admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a unui stat membru, definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE înainte de 31 decembrie 2010 iar valoarea lor nominală unitară la data emiterii este de minimum 50 000 EUR ori, în cazul titlurilor de creanţă exprimate în altă monedă, o valoare la data emiterii echivalentă cu minimum 50 000 EUR;
b)astfel de valori mobiliare au fost admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a unui stat membru, definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE începând cu 31 decembrie 2010 iar valoarea lor nominală unitară la data emiterii este de minimum 100 000 EUR ori, în cazul titlurilor de creanţă exprimate în altă monedă, o valoare la data emiterii echivalentă cu minimum 100 000 EUR.

(2)Se aplica articolele 18 şi 19.
(3)Statele membre supun auditorii şi entitatile de audit din tari terte sistemelor lor de supraveghere a calitatii, sistemelor lor de asigurare a calitatii şi sistemelor lor de investigatii şi sanctiuni. Statele membre pot excepta un auditor sau o entitate de audit înregistrati într-o terta tara de la obligatia de a face obiectul sistemului lor de asigurare a calitatii, în cazul în care sistemul de asigurare a calitatii dintr-un stat membru sau dintr-o tara terta, considerat echivalent în conformitate cu articolul 46, a efectuat o verificare a calitatii activitatii auditorului sau entitatii de audit din tara terta în ultimii trei ani.
(4)Fără a aduce atingere articolului 46, rapoartele de audit privind conturile anuale sau conturile consolidate sau, după caz, rapoartele de asigurare privind raportarea anuală sau consolidată privind durabilitatea menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol emise de auditori sau entităţi de audit din ţări terţe care nu sunt înregistrate în statul membru nu produc efecte juridice în statul membru respectiv

(5)Un stat membru poate înregistra o entitate de audit dintr-o ţară terţă în scopul auditului situaţiilor financiare numai dacă:
a)majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al entităţii de audit dintr-o ţară terţă îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4-10, cu excepţia articolului 7 alineatul (2), a articolului 8 alineatul (3) şi a articolului 10 alineatul (1) al doilea paragraf;
b)auditorul dintr-o ţară terţă care efectuează auditul în numele entităţii de audit dintr-o ţară terţă îndeplineşte cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4-10, cu excepţia articolului 7 alineatul (2), a articolului 8 alineatul (3) şi a articolului 10 alineatul (1) al doilea paragraf;
c)auditurile situaţiilor financiare anuale sau consolidate menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol se efectuează în conformitate cu standardele internaţionale de audit, astfel cum se prevede la articolul 26, precum şi cu cerinţele menţionate la articolele 22, 22b şi 25 sau cu standarde şi cerinţe echivalente;
d)entitatea de audit dintr-o ţară terţă publică pe site-ul web propriu un raport anual de transparenţă care cuprinde informaţiile menţionate la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 sau respectă cerinţe echivalente privind furnizarea de informaţii.
Un stat membru poate înregistra o entitate de audit dintr-o ţară terţă în scopul asigurării raportării privind durabilitatea numai dacă:
(a)majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al entităţii de audit dintr-o terţă ţară îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4-10;
(b)auditorul dintr-o ţară terţă care efectuează asigurarea în numele entităţii de audit dintr-o ţară terţă îndeplineşte cerinţe echivalente cu cele prevăzute la articolele 4-10;
(c)asigurarea raportării anuale sau consolidate privind durabilitatea menţionate la alineatul (1) se efectuează în conformitate cu standardele de asigurare menţionate la articolul 26a, precum şi cu cerinţele stabilite la articolele 22, 22b, 25 şi 25b sau cu standarde şi cerinţe echivalente;
(d)entitatea de audit dintr-o ţară terţă publică pe site-ul web propriu un raport anual de transparenţă care cuprinde informaţiile menţionate la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 sau respectă cerinţe echivalente privind furnizarea de informaţii.

(51)Un stat membru poate înregistra un auditor dintr-o ţară terţă în scopul auditului situaţiilor financiare numai dacă acesta îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (5) primul paragraf literele (b), (c) şi (d) de la prezentul articol.
Un stat membru poate înregistra un auditor dintr-o ţară terţă în scopul asigurării raportării privind durabilitatea numai dacă acesta îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (5) al doilea paragraf literele (b), (c) şi (d) de la prezentul articol.

(6)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a alineatului (5) primul paragraf litera (c) şi al doilea paragraf litera (c) de la prezentul articol, Comisia este împuternicită să decidă, prin acte de punere în aplicare, cu privire la stabilirea echivalenţei menţionate la prezentul articol. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 48 alineatul (2).
Statele membre pot evalua echivalenţa menţionată la alineatul (5) primul paragraf litera (c) şi al doilea paragraf litera (c) de la prezentul articol atât timp cât Comisia nu a adoptat o decizie în acest sens.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48a care completează prezenta directivă în scopul definirii criteriilor generale de echivalenţă care trebuie utilizate pentru a stabili dacă auditurile situaţiilor financiare şi, după caz, asigurarea raportării privind durabilitatea menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol sunt efectuate în conformitate cu standardele internaţionale de audit definite la articolul 26 şi, respectiv, cu standardele de asigurare pentru raportarea privind durabilitatea menţionate la articolul 26a, precum şi cu cerinţele prevăzute la articolele 22, 24 şi 25. Aceste criterii, care sunt aplicabile pentru toate ţările terţe, sunt utilizate de statele membre atunci când evaluează echivalenţa la nivel naţional.