Art. 36. - Art. 36: Secretul profesional şi cooperarea între statele membre în domeniul reglementarii - Directiva 2006/43/CE/17-mai-2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 36: Secretul profesional şi cooperarea între statele membre în domeniul reglementarii
(1)Autorităţile competente ale statelor membre responsabile pentru autorizare, înregistrare, asigurarea calităţii, inspecţie şi disciplină, autorităţile competente desemnate în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 şi autorităţile de supraveghere europene relevante cooperează între ele ori de câte ori este necesar în scopul îndeplinirii responsabilităţilor şi atribuţiilor care le revin, prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 537/2014. Autorităţile competente dintr-un stat membru acordă asistenţă autorităţilor competente din alte state membre şi autorităţilor europene de supraveghere relevante. În mod special, autorităţile competente fac schimb de informaţii şi cooperează în investigaţiile referitoare la efectuarea auditurilor statutare.

(2)Obligatia secretului profesional se aplica tuturor persoanelor care sunt angajate sau au fost angajate de autoritatile competente. Informatiile care fac obiectul secretului profesional nu pot fi dezvaluite nici unei alte persoane sau autoritati, cu exceptia cazului în care acest lucru este prevazut de actele cu putere de lege şi normele administrative ale unui stat membru.
(3)Alineatul (2) nu împiedică autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale. Informaţiile schimbate astfel fac obiectul secretului profesional, la care sunt obligate persoanele angajate sau angajate anterior de autorităţile competente. Obligaţia păstrării secretului profesional se aplică, de asemenea, oricărei persoane căreia autorităţile competente i-au delegat atribuţii în sensul prevederilor prezentei directive.

(4)Autoritatile competente furnizeaza, la cerere şi fara o întârziere nejustificata, orice informatii solicitate în sensul dispozitiilor alineatului (1). Dupa caz, autoritatile competente care primesc orice astfel de cerere iau, fara nici o întârziere nejustificata, masurile necesare pentru a strânge informatiile solicitate. Informatiile astfel furnizate fac obiectul secretului profesional care obliga persoanele angajate sau angajate anterior de autoritatile competente care primesc informatiile.
În cazul în care autoritatea competenta careia i-a fost adresata cererea nu poate furniza informatiile cerute fara întârziere, aceasta notifica autoritatii competente care a adresat cererea motivele întârzierii.
Autoritatile competente pot refuza sa dea curs unei solicitari de informatii atunci când:
a)furnizarea de informatii poate aduce atingere suveranitatii, securitatii sau ordinii publice a statului membru careia i-a fost adresata cererea sau încalca normele privind securitatea nationala sau
b)au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane înaintea autorităţilor statului membru căruia i se adresează solicitarea; sau

c)a fost adoptată deja o hotărâre definitivă cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane de către autorităţile competente din statul membru căruia i-a fost adresată cererea.
Fără a aduce atingere obligaţiilor care le revin în cadrul procedurilor judiciare, autorităţile competente sau autorităţile europene de supraveghere care primesc informaţii în temeiul alineatului (1) le pot utiliza numai pentru exercitarea funcţiilor lor în sensul prezentei directive şi al Regulamentului (UE) nr. 537/2014 şi în cadrul procedurilor administrative sau judiciare legate în mod specific de exercitarea funcţiilor respective.

(41)(4a)Statele membre pot permite autorităţilor competente să transmită autorităţilor competente responsabile cu supravegherea entităţilor de interes public, băncilor centrale, Sistemului European al Băncilor Centrale şi Băncii Centrale Europene, în calitatea lor de autorităţi monetare, precum şi Comitetului european pentru risc sistemic, informaţii confidenţiale destinate exercitării atribuţiilor acestora. Acestor autorităţi sau organisme nu li se interzice să comunice autorităţilor competente informaţii de care aceste autorităţi pot avea nevoie pentru a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

(5)Atunci când o autoritate competenta constata ca se comit sau au fost comise acte contrare dispozitiilor prezentei directive pe teritoriul unui alt stat membru, aceasta notifica, cât mai specific posibil, autoritatea competenta a celuilalt stat membru cu privire la aceasta constatare. Autoritatea competenta a celuilalt stat membru ia masurile corespunzatoare. Aceasta informeaza autoritatea competenta notificatoare cu privire la rezultat şi, în masura în care este posibil, cu privire la evolutiile interimare semnificative.
(6)Autoritatea competenta a unui stat membru poate solicita, de asemenea, efectuarea unei investigatii de catre autoritatea competenta a unui alt stat membru pe teritoriul acestuia din urma.
Ea mai poate solicita ca unora dintre angajatii sai sa li se permita sa însoteasca personalul autoritatii competente a celuilalt stat membru pe durata investigatiei.
Investigatia face integral obiectul unui control general din partea statului membru pe al carui teritoriu este efectuata.
Autoritatile competente pot refuza sa dea curs unei cereri de efectuare a unei investigatii, astfel cum se prevede la primul paragraf, sau unei cereri ca personalul sau sa fie însotit de personalul autoritatii competente dintr-un alt stat membru, astfel cum se prevede la al doilea paragraf, atunci când:
a)această anchetă ar putea să aducă atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a statului membru căreia i-a fost adresată cererea sau să încalce normele privind securitatea naţională; sau

b)au fost deja initiate procedurile judiciare cu privire la aceleasi actiuni şi împotriva acelorasi persoane înaintea autoritatilor statului membru careia i-a fost adresata cererea sau
c)a fost deja adoptata o hotarâre finala împotriva unor persoane pentru aceleasi actiuni de catre autoritatile competente ale statului membru caruia i-a fost adresata cererea.
(7)
[textul din Art. 36, alin. (7) din capitolul VIII a fost abrogat la 16-iun-2014 de Art. 1, punctul 29., litera E. din Directiva 2014/56/UE/16-apr-2014]