Art. 3. - Art. 3: Definiţii - Directiva 2006/21/CE/15-mar-2006 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive şi de modificare a Directivei 2004/35/CE

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2009
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentei directive, se înţelege prin:
1."deşeuri", definiţia de la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE;
2."deşeuri periculoase", definiţia de la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase (3);
(3)JO L 377, 31.12.1991, p. 20, directivă astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 166/2006.
3."deşeuri inerte", deşeurile care nu suferă nici o modificare fizică, chimică sau biologică importantă. Deşeurile inerte nu se descompun, nu ard şi nu produc nici o altă reacţie fizică sau chimică, nu sunt biodegradabile şi nu deteriorează alte materiale cu care intră în contact într-un mod care să poată duce la poluarea mediului sau să dăuneze sănătăţii omului. Producţia totală de levigat şi conţinutul de poluanţi al deşeurilor, precum şi ecotoxicitatea levigatului trebuie să fie nesemnificative şi, în special, să nu pericliteze calitatea apelor de suprafaţă şi/sau apelor subterane;
4."sol nepoluat" înseamnă solul care este îndepărtat din stratul superior al solului în cursul activităţilor extractive şi care nu este considerat poluat nici în conformitate cu legislaţia internă a statului membru unde este situat amplasamentul, nici în conformitate cu legislaţia comunitară;
5."resursa minerală" sau "mineral", un depozit natural existent în scoarţa terestră, format din compuşi organici sau anorganici, cum ar fi combustibilii energetici, minereurile metalifere, mineralele industriale şi de construcţii, cu excepţia apei;
6."industrii extractive", ansamblul unităţilor şi al întreprinderilor angajate în extracţiile de suprafaţă sau subterane ale resurselor minerale în scopuri comerciale, inclusiv prin forare sau tratare a materialului extras;
7."platou continental", acea zonă a mării şi fundul mării care se întinde de la linia de reflux a mareelor obişnuite sau medii;
8."tratare", un procedeu mecanic, fizic, biologic, termic sau chimic sau combinaţii de procedee aplicate resurselor minerale, inclusiv cele provenind din exploatarea carierelor, destinat extracţiei mineralelor, inclusiv modificarea dimensiunii, trierea, separarea şi leşierea, precum şi reprocesarea deşeurilor înlăturate anterior, dar cu excepţia topirii, a procedeelor de prelucrare termică (alta decât calcinarea) şi a procedeelor metalurgice;
9."steril de procesare", deşeuri solide sau şlamuri care rămân după tratarea mineralelor prin procedee de separare (de exemplu, măcinare, zdrobire, sortare după mărime, flotaţie şi alte tehnici fizico-chimice) pentru extragerea mineralelor valoroase dintr-o rocă mai puţin valoroasă;
10."haldă", un amplasament amenajat pentru depozitarea deşeurilor solide la suprafaţă;
11."dig", o structură construită proiectată să reţină sau să limiteze apa şi/sau deşeurile într-un iaz de decantare;
12."iaz", un sit natural sau un amplasament amenajat pentru depozitarea deşeurilor fin granulate, în mod normal steril de procesare, împreună cu cantităţi variabile de apă liberă, rezultate din tratarea resurselor minerale, precum şi din recircularea şi limpezirea apei de proces;
13."cianuri disociabile în mediu slab acid", cianuri şi compuşi cianurici care se disociază în mediu slab acid la un pH definit;
14."levigat", orice lichid care percolează prin deşeul depozitat şi care rezultă din sau este conţinut în cadrul unei instalaţii de deşeuri, inclusiv scurgerile poluate, şi care poate dăuna mediului, în cazul în care nu este tratat corespunzător;
15."instalaţie de gestionare a deşeurilor", orice suprafaţă desemnată pentru acumularea sau depozitarea deşeurilor extractive solide sau lichide, în soluţie sau suspensie, pentru următoare1 le perioade:
- nici o perioadă pentru instalaţiile de gestionare a deşeurilor din categoria A şi instalaţiile pentru deşeurile caracterizate ca periculoase în planul de gestionare a deşeurilor;
- o perioadă mai mare de şase luni pentru instalaţiile de deşeuri periculoase generate în mod neaşteptat;
- o perioadă mai mare de un an pentru instalaţiile de deşeuri neinerte nepericuloase;
- o perioadă mai mare de trei ani pentru instalaţii pentru soluri nepoluate, deşeuri de prospecţiune nepericuloase, deşeuri rezultate din extracţia, tratarea şi stocarea turbei şi deşeuri inerte.
Aceste instalaţii sunt echipate cu un dig sau altă structură care reţine, conţine, limitează sau sprijină în alt mod o astfel de instalaţie şi include, de asemenea, dar nu se limitează la halde şi iazuri de decantare, dar excluzând golurile de excavare în care sunt reintroduse deşeurile, după extracţia mineralelor în scopuri de reabilitare şi construcţie;
16."accident major", un eveniment produs în zonă în cursul unei operaţiuni care implică gestionarea deşeurilor extractive în orice amplasament care se află sub incidenta prezentei directive şi care presupune un pericol grav pentru sănătatea umană şi/sau pentru mediu, fie imediat sau în timp, în zonă sau în împrejurimi;
17."substanţă periculoasă", o substanţă, amestec sau preparat care este considerat periculos în sensul Directivei 67/548/CEE (1) sau al Directivei 1999/45/CE (2);
(1)Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase (JO 196, 16.8.1967, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/73/CE a Comisiei (JO L 152, 30.4.2004, p. 1).
(2)Directiva 1999/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 mai 1999 privind apropierea actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor periculoase (JO L 200, 30.7.1999, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/8/CE a Comisiei (JO L 19, 24.1.2006, p. 12).
18."cele mai bune tehnici disponibile", astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul (11) din Directiva 96/61/CE;
19."corp de apă receptor", apele de suprafaţă, apele subterane, apele tranzitorii şi apele costiere, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctele (1), (2), (6) şi (7) din Directiva 2000/60/CE,
20."reabilitare", tratarea terenului afectat de o instalaţie de deşeuri astfel încât starea acestuia să fie readusă la un nivel satisfăcător, în special în ceea ce priveşte calitatea solului, viaţa sălbatică, habitatele naturale, sistemele hidrologice, peisajul şi posibilităţile de utilizare corespunzătoare;
21."prospecţiune", căutarea zăcămintelor minerale cu valoare economică, inclusiv prelevarea de probe, prelevarea globală, execuţia de foraje şi şanţuri, dar cu excluderea oricăror lucrări necesare pentru exploatarea acestor zăcăminte şi a tuturor activităţilor asociate direct cu o operaţiune de extracţie existentă;
22."public", una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi în concordanţă cu practica şi legislaţia internă, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile constituite de acestea;
23."public interesat", publicul afectat sau care poate fi afectat de procedurile de luare a deciziei în materie de mediu prevăzute la articolele 6 şi 7 din prezenta directivă sau care are de valorificat un interes în acest cadru; în sensul prezentei definiţii, se consideră că organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţia internă au un asemenea interes;
24."operator", orice persoana fizică sau juridică responsabilă pentru gestionarea deşeurilor extractive în conformitate cu legislaţia internă a statului membru în care are loc gestionarea deşeurilor, inclusiv în ceea ce priveşte stocarea temporară a deşeurilor extractive, precum şi în etapele de exploatare a instalaţiei şi după închiderea acesteia;
25."deţinător de deşeuri", producătorul de deşeuri extractive sau persoana fizică sau juridică care este în posesia acestor deşeuri;
26."persoană competentă", o persoană fizică care are competenţele tehnice şi experienţa necesare, în sensul legislaţiei interne a statului membru în care îşi exercită activitatea persoana în cauză, pentru îndeplinirea obligaţiilor care rezultă din prezenta directivă;
27."autoritate competentă", autoritatea sau autorităţile pe care statele membre le desemnează ca responsabile pentru îndeplinirea obligaţiilor care rezultă din prezenta directivă;
28."amplasament", terenul aflat într-o zonă geografică distinctă sub controlul administrativ al unui operator;
29."modificare importantă", modificarea adusă structurii sau exploatării unei instalaţii de gestionare a deşeurilor care, în opinia autorităţii competente, poate avea efecte negative importante asupra sănătăţii umane sau mediului.