Art. 2. - Art. 2: Recunoaşterea reciprocă - Directiva 2006/126/CE/20-dec-2006 privind permisele de conducere (reformată)
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2020 până la: 25 Noiembrie 2027
Art. 2: Recunoaşterea reciprocă
(1)Permisele de conducere eliberate de statele membre sunt recunoscute reciproc.
(2)Atunci când titularul unui permis de conducere naţional valabil, dar neavând durata de valabilitate administrativă prevăzută la articolul 7 alineatul (2), îşi stabileşte reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât cel care a eliberat permisul de conducere, statul membru gazdă poate aplica respectivului permis perioadele de valabilitate administrativă prevăzute la articolul respectiv prin reînnoirea permisului, după expirarea unei perioade de doi ani de la data la care titularul şi-a stabilit reşedinţa obişnuită pe teritoriul respectivului stat.