Art. 12. - Art. 12: Reşedinţa obişnuită - Directiva 2006/126/CE/20-dec-2006 privind permisele de conducere (reformată)
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2020 până la: 25 Noiembrie 2027
Art. 12: Reşedinţa obişnuită
În sensul prezentei directive, "reşedinţă obişnuită" înseamnă locul în care o persoană locuieşte în mod obişnuit, adică pe parcursul a cel puţin 185 de zile din fiecare an calendaristic, datorită unor legături personale şi profesionale sau, în cazul unei persoane fără legături profesionale, datorită unor legături personale care relevă legături strânse între respectiva persoană şi locul în care locuieşte aceasta.
Cu toate acestea, reşedinţa obişnuită a unei persoane ale cărei legături profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor sale personale şi care, din acest motiv, locuieşte alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, se consideră a fi locul legăturilor sale personale, cu condiţia ca persoana respectivă să se întoarcă în acel loc cu regularitate. Această din urmă condiţie nu este necesară în cazul în care persoana locuieşte într-un stat membru pentru îndeplinirea unei misiuni cu durată determinată. Frecventarea de cursuri la o universitate sau şcoală nu implică transferul reşedinţei obişnuite.