Art. 8. - Art. 8: Retragerea autorizaţiei - Directiva 2004/39/CE/21-apr-2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2017
Art. 8: Retragerea autorizaţiei
Autorităţile competente pot retrage autorizaţia oricărei întreprinderi de investiţii care:
(a)nu o utilizează în termen de 12 luni, renunţă la ea în mod expres, nu a furnizat nici un serviciu de investiţii sau nu a exercitat nici o activitate de investiţii în ultimele 6 luni, în afara cazurilor în care statul membru respectiv prevede caducitatea autorizaţiei în asemenea situaţii;
(b)a obţinut-o prin declaraţii false sau prin orice altă modalitate incorectă;
(c)nu mai îndeplineşte condiţiile în care a fost acordată autorizaţia, precum respectarea condiţiilor prevăzute de Directiva 93/6/CEE;
(d)a încălcat grav şi sistematic dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei directive în ceea ce priveşte condiţiile de funcţionare aplicabile întreprinderilor de investiţii;
(e)se încadrează în oricare dintre cazurile în care dreptul intern prevede retragerea autorizaţiei, pentru aspecte care ies din sfera de aplicare a prezentei directive.
Orice retragere a unei autorizaţii se notifică AEVMP.