Art. 52. - Art. 52: Dreptul la o cale de atac - Directiva 2004/39/CE/21-apr-2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2017
Art. 52: Dreptul la o cale de atac
1.Statele membre se asigură că orice decizie luată în temeiul actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă este justificată în mod corespunzător şi poate face obiectul unui drept la o cale de atac jurisdicţională. Dreptul la o cale de atac jurisdicţională se aplică şi în cazul în care nu s-a luat nici o hotărâre, în termen de 6 luni de la depunerea sa, în privinţa unei cereri de autorizare care cuprinde toate informaţiile necesare.
2.Statele membre prevăd ca unul sau mai multe din organismele următoare, în conformitate cu dreptul intern, să poată intenta, în interesul consumatorilor şi în conformitate cu dreptul intern, o acţiune în faţa tribunalelor sau a autorităţilor administrative competente pentru a aplica dispoziţiile interne referitoare la punerea în aplicare a prezentei directive:
(a)organismele publice sau reprezentanţii lor;
(b)organizaţiile de consumatori care au un interes legitim în protejarea consumatorilor;
(c)organizaţiile profesionale care au un interes legitim să acţioneze pentru protejarea membrilor lor.