Art. 8. - Art. 8: Expunerea previzibilă - Directiva 2004/37/CE/29-apr-2004 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la locul de muncă la agenţi cancerigeni sau mutageni ori la substanţe toxice pentru reproducere [a şasea directivă specială în înţelesul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE a Consiliului]

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 8 Aprilie 2024
Art. 8: Expunerea previzibilă
(1)Pentru anumite activităţi precum lucrările de întreţinere, pentru care este previzibilă posibilitatea unei creşteri sensibile a expunerii şi în privinţa cărora au fost deja epuizate toate posibilităţile de a lua alte măsuri tehnice de prevenire în scopul limitării expunerii, angajatorul trebuie să stabilească, după consultarea lucrătorilor sau a reprezentanţilor lor din întreprindere sau unitate, fără a aduce atingere responsabilităţii angajatorului, măsurile necesare pentru a reduce durata expunerii lucrătorilor cât mai mult posibil şi pentru a asigura protecţia lor în timpul acestor activităţi.
În aplicarea primului paragraf, li se pune la dispoziţie lucrătorilor în cauză îmbrăcăminte de protecţie şi un echipament individual de protecţie respiratorie, iar aceştia trebuie să le poarte atât timp cât persistă expunerea anormală; aceasta nu poate fi permanentă şi este limitată la strictul necesar pentru fiecare lucrător.
(2)Se iau măsurile adecvate pentru ca zonele în care se desfăşoară activităţile prevăzute la alineatul (1) primul paragraf să fie în mod clar delimitate şi semnalizate sau pentru a evita prin alte mijloace ca persoane neautorizate să aibă acces în aceste locuri.