Titlul iv - NORME APLICABILE CONCURSURILOR DE SOLUŢII ÎN DOMENIUL SERVICIILOR - Directiva 2004/18/CE/31-mar-2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2016
TITLUL IV:NORME APLICABILE CONCURSURILOR DE SOLUŢII ÎN DOMENIUL SERVICIILOR
Art. 66: Dispoziţii generale
(1)Normele privind organizarea unui concurs de soluţii se stabilesc în conformitate cu articolele 66-74 şi sunt puse la dispoziţia celor interesaţi să participe la concurs.
(2)Accesul participanţilor la concursurile de soluţii nu poate fi limitat:
a)la teritoriul sau la o parte din teritoriul unui stat membru;
b)de faptul că, în temeiul legislaţiei unui stat membru în care se organizează concursul, ar trebui să se prezinte fie persoane fizice, fie persoane juridice.
Art. 67: Domeniul de aplicare
(1)Concursurile de soluţii sunt organizate în conformitate cu prezentul titlu:
a)de autorităţile contractante care sunt enumerate de anexa IV ca autorităţi guvernamentale centrale, de la un prag egal cu sau mai mare de 135 000 EUR;

b)de autorităţi contractante care nu sunt enumerate de anexa IV, de la un prag egal cu sau mai mare de 209 000 EUR;

c)de toate autorităţile contractante, de la un prag egal cu sau mai mare de 209 000 EUR, în cazul în care concursul are ca obiect servicii din anexa IIA categoria 8, servicii de telecomunicaţii din categoria 5 ale căror poziţii în CVP sunt echivalente cu numerele de referinţă CPC 7524, 7525 şi 7526 şi/sau servicii prevăzute în anexa II B.

(2)Prezentul titlu se aplică:
a)concursurilor de soluţii organizate în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice de servicii;
b)concursurilor de soluţii cu premii şi/sau plăţi acordate participanţilor.
În cazurile prevăzute la litera (a), prin "prag" se înţelege valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţii publice de servicii, inclusiv eventualele prime de participare şi plăţi acordate participanţilor.
În cazurile prevăzute la litera (b), prin "prag" se înţelege valoarea totală a primelor şi plăţilor, inclusiv valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţii publice de servicii care ar putea fi atribuit ulterior în conformitate cu articolul 31 alineatul (3), în cazul în care autoritatea contractantă nu exclude o astfel de atribuire prin anunţul de participare la concurs.
Art. 68: Excluderi din domeniul de aplicare
Prezentul titlu nu se aplică:
(a)concursurilor de servicii în sensul Directivei 2004/17/CE organizate de autorităţi contractante care desfăşoară una sau mai multe din activităţile prevăzute la articolele 3-7 din directiva menţionată anterior şi sunt organizate pentru respectivele activităţi, nici concursurilor excluse din domeniul de aplicare a respectivei directive.
Cu toate acestea, prezenta directivă continuă să se aplice concursurilor de servicii atribuite de autorităţi contractante care desfăşoară una sau mai multe din activităţile prevăzute la articolul 6 din Directiva 2004/17/CE şi care sunt atribuite pentru respectivele activităţi, atât timp cât statul membru în cauză profită de opţiunea prevăzută la articolul 71 din directiva menţionată anterior pentru a-i amâna punerea în aplicare;
(b)concursurilor organizate în aceleaşi cazuri ca cele prevăzute la articolele 13, 14 şi 15 din prezenta directivă pentru contractele de achiziţii publice de servicii.
Art. 69: Anunţuri
(1)Autorităţile contractante care doresc să organizeze un concurs îşi fac cunoscută intenţia prin intermediul unui anunţ de participare la concurs.
(2)Autorităţile contractante care au organizat un concurs de soluţii trimit un anunţ privind rezultatele acestuia în conformitate cu articolul 36 şi trebuie să poată să facă dovada datei de trimitere a respectivului anunţ.
În cazul în care divulgarea acestora ar împiedica punerea în aplicare a legislaţiei, ar fi contrară interesului public, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale întreprinderilor publice sau private sau ar aduce atingere concurenţei loiale între prestatorii de servicii, astfel de informaţii privind rezultatele concursului pot să nu fie publicate.
(3)Articolul 37 privind publicarea anunţurilor se aplică, de asemenea, concursurilor.
Art. 70: Forma şi modalităţile de publicare a anunţurilor privind concursurile
(1)Anunţurile prevăzute la articolul 69 cuprind informaţiile prevăzute de anexa VII D, conform formularelor standard adoptate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7 7 alineatul (2).
(2)Anunţurile se publică în conformitate cu articolul 36 alineatele (2)-(8).
Art. 71: Mijloace de comunicare
(1)Articolul 42 alineatele (1), (2) şi (4) se aplică tuturor comunicărilor privind concursurile.
(2)Comunicările, schimburile de informaţii şi stocarea lor se realizează astfel încât să se asigure păstrarea integrităţii datelor şi confidenţialitatea tuturor informaţiilor transmise de participanţii la concursuri, precum şi faptul că juriul ia cunoştinţă de conţinutul planurilor şi proiectelor numai după expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea lor.
(3)Următoarele norme se aplică dispozitivelor de recepţie electronică a planurilor şi proiectelor:
a)informaţiile privind specificaţiile necesare prezentării planurilor şi proiectelor pe cale electronică, inclusiv încriptarea, trebuie să fie disponibile părţilor interesate. În plus, dispozitivele de primire în format electronic a planurilor şi proiectelor trebuie să respecte cerinţele prevăzute de anexa X;
b)statele membre pot introduce sau menţine programe voluntare de acreditare, care urmăresc să îmbunătăţească nivelul serviciului de certificare furnizat pentru aceste dispozitive.
Art. 72: Selectarea concurenţilor
În cazul în care concursurile reunesc un număr limitat de participanţi, autorităţile contractante stabilesc criterii de selecţie clare şi nediscriminatorii. În toate cazurile, numărul de candidaţi invitaţi trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurenţă reală.
Art. 73: Compunerea juriului
Juriul este alcătuit exclusiv din persoane fizice independente de participanţii la concurs. În cazul în care, pentru a participa la un concurs, este nevoie de o calificare profesională specială, cel puţin o treime din membrii juriului trebuie să deţină respectiva calificare sau o calificare echivalentă.
Art. 74: Decizia juriului
(1)Juriul dispune de autonomie de decizie sau de aviz.
(2)Juriul analizează planurile şi proiectele prezentate în mod anonim de candidaţi, bazându-se exclusiv pe criteriile prevăzute de anunţul de participare la concurs.
(3)Juriul consemnează, într-un proces-verbal semnat de membrii săi, alegerile efectuate în funcţie de meritele fiecărui proiect, precum şi observaţiile şi orice alte puncte care trebuie clarificate.
(4)Anonimatul trebuie respectat până când juriul şi-a prezentat avizul sau decizia.
(5)Candidaţii pot fi invitaţi, după caz, să răspundă întrebărilor pe care juriul le-a consemnat în procesul-verbal, în vederea clarificării oricărui aspect din proiecte.
(6)Se elaborează un proces-verbal complet al dialogului dintre membrii juriului şi candidaţi.