Capitolul v - Dispoziţii finale - Directiva 2002/24/CE/18-mar-2002 privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roţi şi de abrogare a Directivei 92/61/CEE a Consiliului
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2013
CAPITOLUL V:Dispoziţii finale
Art. 19
Directiva 92/61/CE a Consiliului se abrogă începând cu 9 noiembrie 2003. Trimiterile făcute la Directiva 92/61/CE se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa IX.
Art. 20
(1)Până la 9 mai 2003, statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Statele membre aplică actele menţionate la alineatul (1) primul paragraf începând cu 9 noiembrie 2003. Cu toate acestea, la cererea constructorului, modelul precedent al certificatului de conformitate poate fi folosit încă 12 luni de la această dată.
(3)Începând cu 9 mai 2003, statele membre nu interzic prima introducere în circulaţie a vehiculelor conforme cu dispoziţiile din prezenta directivă.
(4)Statele membre comunică Comisiei principalele dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 21
Prezenta directivă nu anulează nici una dintre omologările acordate înainte de 9 noiembrie 2003 şi nici nu împiedică extinderea acestor omologări în condiţiile directivei conform căreia au fost iniţial acordate. Cu toate acestea, începând cu 9 noiembrie 2004, certificatele de conformitate emise de constructor trebuie să respecte modelul specificat în anexa IV.
Art. 22
Până la armonizarea sistemelor de înmatriculare şi impozitare din statele membre în legătură cu vehiculele reglementate de prezenta directivă, statele membre pot utiliza sistemele de coduri naţionale pentru facilitarea înmatriculării şi impozitării pe teritoriul lor. Statele membre pot impune, de asemenea, ca certificatul de conformitate să fie completat cu numărul de cod naţional.
Art. 23
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.