Art. 18. - Art. 18: Informare şi formare profesională - Directiva 2001/11-dec-2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (reformare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 328L

În vigoare
Versiune de la: 27 Octombrie 2025
Art. 18: Informare şi formare profesională
(1)Statele membre se asigură că informaţiile cu privire la măsurile de sprijin sunt puse la dispoziţia tuturor factorilor relevanţi, precum a consumatorilor, inclusiv a consumatorilor vulnerabili cu venituri mici, a autoconsumatorilor de energie din surse regenerabile, a comunităţilor de energie din surse regenerabile, a constructorilor, instalatorilor, arhitecţilor, furnizorilor de echipamente şi de sisteme de încălzire, răcire şi energie electrică, precum şi a furnizorilor de vehicule compatibile cu utilizarea energiei din surse regenerabile şi de sisteme de transport inteligente.
(2)Statele membre se asigură că sunt puse la dispoziţie informaţii cu privire la beneficiile nete şi la rentabilitatea financiară şi eficienţa energetică a echipamentelor şi a sistemelor de încălzire, răcire şi energie electrică din surse regenerabile, fie de către furnizorul echipamentului sau al sistemului, fie de către autorităţile competente.
(3)Statele membre se asigură că sistemele lor de certificare sau sistemele lor de calificare echivalente sunt disponibile pentru instalatorii şi proiectanţii tuturor formelor de sisteme de încălzire şi răcire din surse regenerabile pentru clădiri, industrie şi agricultură, pentru instalatorii de sisteme fotovoltaice solare, inclusiv de sisteme de stocare a energiei, şi pentru instalatorii de puncte de reîncărcare care să permită răspunsul la variaţiile cererii. Respectivele sisteme pot ţine seama de sistemele şi structurile existente, după caz, şi au la bază criteriile prevăzute în anexa IV. Fiecare stat membru recunoaşte certificarea acordată de alte state membre în conformitate cu respectivele criterii.
Statele membre creează un cadru pentru a se asigura că un număr suficient de instalatori formaţi şi calificaţi în tehnologiile menţionate la primul paragraf asigură creşterea ponderii energiei din surse regenerabile necesară pentru realizarea obiectivelor stabilite în prezenta directivă.
Pentru a obţine un număr suficient de instalatori şi proiectanţi, statele membre se asigură că sunt puse la dispoziţie suficiente programe de formare care să conducă la certificare sau calificare, care să cuprindă tehnologia de încălzire şi răcire din surse regenerabile, sistemele fotovoltaice solare, inclusiv sistemele de stocare a energiei, punctele de reîncărcare care să permită răspunsul la variaţiile cereri, precum şi cele mai recente soluţii inovatoare ale acestora, cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu sistemele lor de certificare sau sistemele lor de calificare echivalente. Statele membre instituie măsuri de promovare a participării la astfel de programe de formare, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a persoanelor care desfăşoară o activitate independentă. Statele membre pot institui acorduri voluntare cu furnizorii şi vânzătorii de tehnologie relevanţi pentru a forma un număr suficient de instalatori, care se poate baza pe estimări ale vânzărilor, cu privire la cele mai recente soluţii şi tehnologii inovatoare disponibile pe piaţă.
Dacă statele membre identifică un decalaj substanţial între numărul disponibil şi necesar de instalatori formaţi şi calificaţi, acestea iau măsuri pentru a remedia acest decalaj.

(4)Statele membre pun la dispoziţia publicului informaţii privind sistemele de certificare sau sistemele de calificare echivalente menţionate la alineatul (3). De asemenea, statele membre pun la dispoziţia publicului, într-un mod transparent şi uşor accesibil, o listă actualizată periodic a instalatorilor care sunt certificaţi sau calificaţi în conformitate cu alineatul (3).

(5)Statele membre se asigură că există îndrumare disponibilă pentru toţi factorii relevanţi, în special pentru urbanişti şi arhitecţi, astfel încât aceştia să poată lua în considerare combinaţia optimă de energie din surse regenerabile, de tehnologii cu eficienţă ridicată şi de încălzire şi răcire centralizată la planificarea, proiectarea, construirea şi renovarea zonelor industriale, comerciale sau rezidenţiale.
(6)Statele membre, cu participarea autorităţilor locale şi regionale, dacă este cazul, organizează programe de informare, de sensibilizare, de orientare sau de formare adecvate în scopul informării cetăţenilor cu privire la modul în care îşi pot exercita drepturile de clienţi activi şi la avantajele şi la aspectele practice, inclusiv tehnice şi financiare, ale dezvoltării şi utilizării energiei din surse regenerabile, inclusiv prin autoconsum de energie din surse regenerabile sau în cadrul comunităţilor de energie din surse regenerabile.