Art. 16c. - Art. 16 c : Accelerarea procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru retehnologizare - Directiva 2001/11-dec-2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (reformare)
Acte UE
Jurnalul Oficial 328L
În vigoare Versiune de la: 27 Octombrie 2025
Art. 16c: Accelerarea procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru retehnologizare
(1)În cazul în care retehnologizarea unei centrale producătoare de energie din surse regenerabile nu duce la o creştere a capacităţii centralei producătoare de energie din surse regenerabile cu peste 15 % şi fără a aduce atingere oricărei evaluări a impactului potenţial asupra mediului impusă în temeiul alineatului (2), statele membre se asigură că procedurile de acordare a autorizaţiilor pentru racordările la reţeaua de transport sau de distribuţie nu depăşesc o durată de trei luni de la introducerea cererii adresate entităţii relevante, cu excepţia cazului în care există preocupări justificate în materie de siguranţă sau există o incompatibilitate tehnică a componentelor sistemului.
(2)În cazul în care retehnologizarea unei centrale producătoare de energie din surse regenerabile face obiectul procedurii de examinare prevăzute la articolul 16a alineatul (4), al unei analize a necesităţii de a supune proiectul unei proceduri de evaluare a impactului asupra mediului sau unei evaluări a impactului asupra mediului în temeiul articolului 4 din Directiva 2011/92/UE, o astfel de procedură de examinare, de analiză sau de evaluare a impactului asupra mediului se limitează la efectele potenţiale care rezultă din modificare sau din extindere în comparaţie cu proiectul iniţial.
(3)În cazul în care retehnologizarea instalaţiilor solare nu implică utilizarea unui spaţiu suplimentar şi respectă măsurile aplicabile de atenuare a impactului asupra mediului stabilite pentru instalaţia iniţială, proiectul este exceptat de la orice cerinţe aplicabile de a fi supus unei proceduri de examinare prevăzute la articolul 16a alineatul (4), unei analize a necesităţii de a supune proiectul unei evaluări a impactului asupra mediului sau de a realiza o evaluare a impactului asupra mediului în temeiul articolului 4 din Directiva 2011/92/UE.