Art. 9. - Art. 9: Lipsa de conformitate a echipamentului - Directiva 2000/14/CE/08-mai-2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la zgomotul emis de echipamentele utilizate în exterior

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 22 Mai 2025
Art. 9: Lipsa de conformitate a echipamentului
(1)În cazul în care un stat membru constată că echipamentul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) şi plasat pe piaţă sau pus în funcţiune nu este conform cu cerinţele prezentei directive, acesta ia măsurile necesare pentru ca fabricantul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Comunitate să asigure conformitatea echipamentului cu dispoziţiile prezentei directive.
(2)În cazul în care:
a)fie sunt depăşite valorile-limită menţionate în articolul 12;
b)fie, în ciuda măsurilor luate în temeiul alineatului (1), continuă lipsa de conformitate cu alte dispoziţii ale prezentei directive, statul membru respectiv ia toate măsurile necesare pentru a restrânge sau a interzice plasarea pe piaţă sau punerea în funcţiune a echipamentului respectiv sau pentru a asigura retragerea de pe piaţă a acestuia. Statul membru informează imediat Comisia şi celelalte state membre în această privinţă.
(3)Comisia iniţiază în cel mai scurt timp consultări cu părţile interesate. Dacă în urma unor astfel de consultări Comisia constată că:
- măsurile sunt justificate, atunci informează fără întârziere statul membru care a luat iniţiativa, precum şi pe celelalte state membre;
- măsurile nu sunt justificate, atunci informează fără întârziere statul membru care a luat iniţiativa, pe celelalte state membre precum şi pe fabricant şi pe reprezentantul său autorizat, stabilit în Comunitate.
(4)Comisia se asigură că statele membre sunt ţinute la curent asupra evoluţiei şi rezultatului unei astfel de proceduri.