Directiva 1999/44/CE/25-mai-1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe

(1)întrucât, în conformitate cu articolul 153 alineatele (1) şi (3) din tratat, Comunitatea ar trebui să contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorului prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 95.

(2)întrucât piaţa internă cuprinde o zonă fără frontiere interne, în care este garantată libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului; întrucât libera circulaţie a mărfurilor se aplică nu numai tranzacţiilor între persoane care acţionează în cursul unei activităţi comerciale, ci şi tranzacţiilor între persoane private; întrucât implică libertatea consumatorilor rezidenţi într-un stat membru de a achiziţiona bunuri pe teritoriul unui alt stat membru, în temeiul unui set minim uniform de norme juste care reglementează vânzarea de bunuri de consum.

(3)întrucât legislaţiile statelor membre privind vânzarea de bunuri de consum prezintă anumite diferenţe, ceea ce conduce la diferenţe între pieţele naţionale ale bunurilor de consum şi denaturarea concurenţei între vânzători.

(4)întrucât consumatorii care doresc să beneficieze de o piaţă largă, achiziţionând bunuri în alte state membre decât statul lor de reşedinţă, joacă un rol fundamental în realizarea pieţei interne; întrucât ar trebui împiedicate reconstruirea artificială a frontierelor şi compartimentarea pieţelor; întrucât oportunităţile disponibile consumatorilor au fost mult extinse prin noi tehnologii de comunicare care permit accesul cu uşurinţă la sistemele de distribuţie din alte state membre sau din ţări terţe; întrucât în absenţa unei armonizări minime a normelor care reglementează vânzarea de bunuri de consum, dezvoltarea vânzării de bunuri prin intermediul noilor tehnologii de comunicare la distanţă riscă să fie îngreunată.

(5)întrucât crearea unui set comun de norme minime de protecţie a consumatorului, valabil indiferent de locul de achiziţie a bunurilor în Comunitate, va întări încrederea consumatorului şi va da consumatorilor posibilitatea să profite cât mai mult de piaţa internă.

(6)întrucât principalele dificultăţi pe care le întâmpină consumatorii şi principala sursă a disputelor cu vânzătorii privesc neconformitatea bunurilor cu contractul; întrucât, în consecinţă, este necesară apropierea în această privinţă a legislaţiei interne care reglementează vânzarea de bunuri de consum, fără a afecta, cu toate acestea, prevederile şi principiile legislaţiei interne privind răspunderea contractuală şi extracontractuală.

(7)întrucât bunurile trebuie să fie conforme cu specificaţiile contractuale; întrucât principiul conformităţii cu contractul poate fi considerat comun diferitelor tradiţii juridice interne; întrucât, în unele tradiţii juridice interne, asigurarea unui nivel minim de protecţie a consumatorului nu se poate baza doar pe acest principiu; întrucât, în temeiul unor astfel de tradiţii juridice, pot fi utile, în special, prevederi de drept intern suplimentare pentru a asigura protecţia consumatorului în cazurile în care părţile nu au convenit asupra unor condiţii contractuale specifice sau atunci când părţile au convenit asupra unor condiţii contractuale sau acorduri prin care, în mod direct sau indirect, se limitează sau se renunţă la drepturile consumatorului şi care, în măsura în care aceste drepturi sunt prevăzute de prezenta directivă, nu sunt obligatorii pentru consumator.

(8)întrucât, pentru a facilita aplicarea principiului de conformitate cu contractul, este utilă introducerea unei prezumţii care poate fi combătută de conformitate cu contractul pentru cele mai comune situaţii; întrucât această prezumţie nu limitează principiul libertăţii contractuale; întrucât, de asemenea, în absenţa unor condiţii contractuale specifice, precum şi în cazul în care se aplică clauza protecţiei minime, elementele menţionate în această prezumţie pot fi utilizate pentru a stabili neconformitatea bunurilor cu contractul; întrucât calitatea şi performanţa la care consumatorii se pot aştepta, în mod rezonabil, vor depinde, inter alia, de starea bunului: bun de consum nou sau de ocazie; întrucât elementele menţionate în prezumţie sunt cumulative; întrucât, în cazul în care circumstanţele cazului determină ca un anume element să devină în mod evident necorespunzător, restul elementelor prezumţiei se aplică în continuare.

(9)întrucât vânzătorul ar trebui să fie direct răspunzător faţă de consumator pentru conformitatea bunurilor cu contractul; întrucât aceasta este soluţia tradiţională consacrată de ordinea juridică a statelor membre; întrucât vânzătorul ar trebui, cu toate acestea, să fie liber, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne, să pretindă despăgubiri producătorului, unui vânzător anterior din acelaşi lanţ contractual sau unui alt intermediar, în cazul în care nu a renunţat la acest drept; întrucât prezenta directivă nu aduce atingere principiului libertăţii contractuale între vânzător, producător, un vânzător anterior sau oricare alt intermediar; întrucât normele care reglementează cui şi în ce mod vânzătorul poate pretinde astfel de despăgubiri trebuie stabilite de legislaţia internă.

(10)Întrucât, în cazul neconformităţii bunurilor cu contractul, consumatorii ar trebui să aibă dreptul ca bunurile să fie repuse în conformitate cu contractul, gratuit, alegând fie repararea, fie înlocuirea bunurilor sau, în lipsa acestor măsuri, la o reducere a preţului sau la rezilierea contractului.

(11)Întrucât consumatorul poate, în primul rând, să solicite vânzătorului să repare bunurile sau să le înlocuiască, cu excepţia cazului în care aceste despăgubiri sunt imposibile sau disproporţionate; întrucât ar trebui să se determine în mod obiectiv dacă o despăgubire este disproporţionată; întrucât o despăgubire ar fi disproporţionată în cazul în care ar impune, în comparaţie cu o altă despăgubire, costuri nerezonabile; întrucât pentru a stabili dacă aceste costuri sunt nerezonabile, costurile unei despăgubiri ar fi mult mai mari decât costurile celeilalte despăgubiri.

(12)Întrucât, în cazurile de neconformitate, vânzătorul poate oferi întotdeauna consumatorului, pe cale amiabilă, orice despăgubire existentă; întrucât consumatorul trebuie să decidă acceptarea sau respingerea propunerii în cauză.

(13)Întrucât, pentru a da consumatorului posibilitatea de a beneficia de piaţa internă şi de a achiziţiona bunuri de consum în alt stat membru, ar trebui să se recomande producătorilor de bunuri de consum comercializate în mai multe state membre să ataşeze produsului, în interesul consumatorilor, o listă cu cel puţin o adresă de contact pentru fiecare stat membru în care produsul este comercializat.

(14)Întrucât menţiunile privind data de livrare nu implică faptul că statele membre trebuie să modifice normele privind transferul riscului.

(15)Întrucât statele membre pot prevedea că orice rambursare oferită consumatorului poate fi redusă pentru a se ţine seama de utilizarea bunurilor de către consumator din momentul în care acestea i-au fost livrate; întrucât condiţiile de rezoluţiune a contractului pot fi stabilite de legislaţia internă.

(16)Întrucât natura specifică a bunurilor de ocazie le face, în general, imposibil de înlocuit; întrucât, prin urmare, dreptul consumatorului de înlocuire nu este, în general, disponibil pentru astfel de bunuri; întrucât pentru astfel de bunuri statele membre pot permite părţilor să convină asupra unei perioade mai scurte de răspundere.

(17)Întrucât este necesară limitarea perioadei de timp în care vânzătorul este responsabil pentru orice neconformitate existentă la data livrării bunurilor; întrucât statele membre pot prevedea, de asemenea, o perioadă de limitare în care consumatorii îşi pot exercita drepturile, cu condiţia ca această perioadă să nu expire în termen de doi ani de la data livrării; întrucât în cazurile în care, în temeiul legislaţiei interne, momentul în care începe perioada de limitare nu este data livrării bunurilor, durata totală a perioadei de limitare prevăzute de legislaţia internă nu poate fi mai scurtă de doi ani de la data livrării.

(18)Întrucât statele membre pot prevedea suspendarea sau întreruperea perioadei în care orice neconformitate trebuie să devină evidentă şi a perioadei de limitare, după caz, şi în conformitate cu legislaţia internă, în cazul reparării, înlocuirii ori a negocierilor între vânzător şi consumator în vederea unui acord amiabil.

(19)Întrucât ar trebui să li se permită statelor membre să stabilească o perioadă în care consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre orice neconformitate; întrucât statele membre pot asigura un nivel mai ridicat al protecţiei consumatorului, neintroducând o astfel de obligaţie; întrucât, în orice caz, consumatorii din Comunitate ar trebui să dispună de cel puţin două luni pentru a informa vânzătorul despre existenţa unei neconformităţi.

(20)Întrucât statele membre trebuie să evite ca această perioadă să creeze un dezavantaj pentru consumatorii care îşi fac cumpărăturile în afara graniţelor; întrucât toate statele membre trebuie să informeze Comisia despre utilizarea acestei prevederi; întrucât Comisia ar trebui să monitorizeze efectul unei aplicări variate a acestei prevederi asupra consumatorilor şi asupra pieţei interne; întrucât informaţiile privind utilizarea acestei prevederi de către un stat membru ar trebui să fie puse la dispoziţia celorlalte state membre şi consumatorilor şi organizaţiilor consumatorilor din întreaga Comunitate; întrucât ar trebui, în consecinţă, publicat un rezumat al situaţiei din toate statele membre în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

(21)Întrucât, pentru anumite categorii de bunuri, este o practică curentă ca vânzătorii şi producătorii să ofere garanţii pentru bunuri împotriva oricărui defect care devine aparent într-un anumit termen; întrucât această practică poate stimula concurenţa; întrucât deşi astfel de garanţii sunt instrumente legitime de comercializare, ele nu trebuie să inducă în eroare consumatorul; întrucât pentru a se asigura că nu sunt induşi în eroare consumatorii, garanţiile ar trebui să conţină anumite informaţii, inclusiv o declaraţie că garanţia nu aduce atingere drepturilor legale ale consumatorului.

(22)Întrucât părţile, de comun acord, nu pot limita sau renunţa la drepturile acordate consumatorilor, pentru că altfel protecţia legală acordată ar fi împiedicată; întrucât acest principiu ar trebui, de asemenea, aplicat şi clauzelor ce implică faptul că consumatorul era conştient de orice neconformitate a bunurilor de consum existentă la data încheierii contractului; întrucât protecţia acordată consumatorilor în temeiul prezentei directive nu trebuie să fie redusă datorită alegerii legislaţiei unei ţări nemembre ca legislaţie aplicabilă contractului;

(23)întrucât legislaţia şi jurisprudenţa din acest domeniu, în diverse state membre, arată o preocupare crescândă pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorului; întrucât, ţinând seama de această tendinţă şi de experienţa acumulată prin punerea în aplicare a prezentei directive, ar putea fi necesar să se ia în considerare o armonizare mai aprofundată în special prevăzând răspunderea directă a producătorului pentru defectele care îi sunt imputabile.

(24)Întrucât ar trebui să li permită statelor membre să adopte sau să menţină în vigoare prevederi mai stricte în domeniul reglementat de prezenta directivă pentru a asigura un nivel chiar mai ridicat de protecţie a consumatorului.

(25)Întrucât, în conformitate cu Recomandarea Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiilor cu consumatorul (¹), statele membre pot înfiinţa organisme care să asigure un tratament imparţial şi eficient al reclamaţiilor, în context naţional şi transfrontalier, şi pe care consumatorii le pot utiliza ca mediatori.

(26)Întrucât, pentru protejarea intereselor colective ale consumatorilor, este necesară adăugarea prezentei directive pe lista directivelor din anexa la Directiva 98/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind acţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor (²),

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0