Art. 7. - Art. 7: Achiziţii publice - Directiva 1791/13-sept-2023 privind eficienţa energetică şi de modificare a Regulamentului (UE) 2023/955 (reformare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 20 Septembrie 2023 până la: 4 August 2026
Art. 7: Achiziţii publice
(1)Statele membre se asigură că autorităţile contractante şi entităţile contractante, atunci când încheie contracte de achiziţii publice şi concesiuni cu o valoare mai mare sau egală cu pragurile stabilite la articolul 8 din Directiva 2014/23/UE, la articolul 4 din Directiva 2014/24/UE şi la articolul 15 din Directiva 2014/25/UE, achiziţionează doar produse, servicii, clădiri şi lucrări cu performanţe înalte de eficienţă energetică în conformitate cu cerinţele menţionate în anexa IV la prezenta directivă, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic.
Statele membre se asigură, de asemenea, că, la încheierea contractelor de achiziţii publice şi a concesiunilor cu o valoare mai mare sau egală cu pragurile menţionate la primul paragraf, autorităţile contractante şi entităţile contractante aplică principiul "eficienţa energetică înainte de toate" în conformitate cu articolul 3, inclusiv în cazul contractelor de achiziţii publice şi al concesiunilor pentru care nu se prevede nicio cerinţă specifică în anexa IV.
(2)Obligaţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care subminează siguranţa publică sau împiedică răspunsul la situaţiile de urgenţă de sănătate publică. Obligaţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol se aplică în cazul contractelor forţelor armate numai în măsura în care aplicarea acestora nu generează un conflict cu natura şi obiectivul principal ale activităţilor forţelor armate. Obligaţiile nu se aplică contractelor de furnizare de echipamente militare, astfel cum sunt definite în Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (39).
(39 Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE (JO L 216, 20.8.2009, p. 76).
(3)În pofida articolului 29 alineatul (4), statele membre se asigură că autorităţile contractante şi entităţile contractante evaluează fezabilitatea încheierii de contracte de performanţă energetică pe termen lung care oferă economii de energie pe termen lung atunci când achiziţionează contracte de prestări de servicii cu un conţinut energetic semnificativ.
(4)Fără a aduce atingere alineatului (1) de la prezentul articol, atunci când achiziţionează un pachet de produse reglementat integral de un act delegat adoptat în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1369, statele membre pot solicita ca eficienţa energetică totală să aibă prioritate asupra eficienţei energetice a produselor individuale din pachetul respectiv, prin achiziţionarea pachetului de produse care respectă criteriul apartenenţei la cea mai înaltă clasă de eficienţă energetică disponibilă.
(5)Statele membre pot impune autorităţilor contractante şi entităţilor contractante, atunci când acestea încheie contracte astfel cum se menţionează la alineatul (1) de la prezentul articol, să ia în considerare în cadrul practicilor de achiziţii publice, acolo unde este necesar, aspecte mai ample de sustenabilitate, sociale, de mediu şi legate de economia circulară, în vederea atingerii obiectivelor Uniunii privind decarbonizarea şi reducerea la zero a poluării. Acolo unde este necesar şi în conformitate cu anexa IV, statele membre impun autorităţilor contractante şi entităţilor contractante să ia în considerare criteriile Uniunii privind achiziţiile publice verzi sau criteriile naţionale echivalente disponibile.
Pentru a asigura transparenţa în ceea ce priveşte aplicarea cerinţelor de eficienţă energetică în cadrul procesului de achiziţii publice, statele membre se asigură că autorităţile contractante şi entităţile contractante pun la dispoziţia publicului informaţii cu privire la impactul asupra eficienţei energetice al contractelor cu o valoare mai mare sau egală cu pragurile menţionate la alineatul (1), prin publicarea informaţiilor respective în anunţurile aferente din baza de date electronică zilnică a licitaţiilor (Tenders Electronic Daily – TED), în conformitate cu Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE şi 2014/25/UE şi cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 al Comisiei (40). Autorităţile contractante pot decide să impună ofertanţilor să divulge informaţii cu privire la potenţialul de încălzire globală pe durata ciclului de viaţă, la utilizarea de materiale cu emisii reduse de carbon şi la circularitatea materialelor utilizate pentru o clădire nouă şi pentru o clădire care trebuie renovată. Autorităţile contractante pot pune informaţiile respective la dispoziţia publicului, în vederea contractelor, în special în ceea ce priveşte clădirile noi cu o suprafaţă de peste 2 000 m2.
(40)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 al Comisiei din 23 septembrie 2019 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în domeniul achiziţiilor publice şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1986 ("formulare electronice") (JO L 272, 25.10.2019, p. 7).
Statele membre sprijină autorităţile contractante şi entităţile contractante în ceea ce priveşte adoptarea cerinţelor de eficienţă energetică, inclusiv la nivel regional şi local, prin furnizarea de norme şi orientări clare, inclusiv metodologii privind evaluarea costurilor pe ciclu de viaţă, a efectelor asupra mediului şi a costurilor de mediu, prin instituirea unor centre de sprijin pentru competenţe, prin încurajarea cooperării între autorităţile contractante, inclusiv la nivel transfrontalier, şi prin utilizarea achiziţiilor publice agregate şi digitale acolo unde este posibil.
(6)Dacă este cazul, Comisia poate oferi autorităţilor naţionale şi funcţionarilor responsabili cu achiziţiile publice îndrumări suplimentare privind aplicarea cerinţelor de eficienţă energetică în procedurile de achiziţii publice. Un astfel de sprijin poate consolida forurile existente în scopul sprijinirii statelor membre, de exemplu prin intermediul unor acţiuni concertate, şi le poate ajuta să ţină seama de criteriile privind achiziţiile publice verzi.
(7)Statele membre stabilesc dispoziţiile juridice şi de reglementare, precum şi practicile administrative privind achiziţiile publice şi bugetele şi exerciţiile financiare anuale, care sunt necesare pentru a se asigura că autorităţile contractante individuale nu sunt împiedicate să facă investiţii menite să îmbunătăţească eficienţa energetică şi nici să utilizeze contracte de performanţă energetică şi mecanisme de finanţare de la surse terţe pe o bază contractuală pe termen lung.
(8)Statele membre elimină toate barierele de reglementare sau de altă natură din calea eficienţei energetice, în special în ceea ce priveşte dispoziţiile juridice şi de reglementare, precum şi practicile administrative privind achiziţiile publice şi bugetele şi exerciţiile financiare anuale, cu scopul de a se asigura că organismele publice individuale nu sunt împiedicate să facă investiţii menite să îmbunătăţească eficienţa energetică şi nici să utilizeze contracte de performanţă energetică şi mecanisme de finanţare de la surse terţe pe o bază contractuală pe termen lung.
În cadrul rapoartelor lor naţionale intermediare integrate privind energia şi clima, transmise în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre raportează Comisiei cu privire la măsurile luate pentru a aborda barierele din calea adoptării îmbunătăţirilor în materie de eficienţă energetică.